Prima pagină » Sport » Simona Halep va prezenta pe Arena Națională trofeul de la Wimbledon, pe 17 iulie

Simona Halep va prezenta pe Arena Națională trofeul de la Wimbledon, pe 17 iulie

Simona Halep va prezenta pe Arena Națională trofeul de la Wimbledon, pe 17 iulie
Federația Română de Tenis a confirmat faptul că Simona Halep va fi prezentă pe Arena Națională din București, unde va prezenta trofeul cucerit la Wimbledon. Totul va avea loc miercuri, 17 iulie, de la ora 19:00. Un astfel de eveniment a avut loc și după triumful de la Roland Garros.

„Simona Halep își va prezenta publicului din România trofeul cucerit sâmbătă la Wimbledon, în cadrul unui eveniment organizat de Primăria Capitalei pe Arena Națională, miercuri, 17 iulie, începând cu ora 19. Accesul publicului va fi gratuit. Dl. Ion Țiriac, președintele Federației Române de Tenis: I-am transmis personal doamnei Primar General Gabriela Firea rugămintea ca Primăria să ne pună la dispoziție Arena Națională și logistica necesară organizării acestui eveniment și am găsit, la fel ca întotdeauna, înțelegerea necesară, drept pentru care îi adresez public mulțumirile Federației Române de Tenis.

Sunt convins că iubitorii sportului din București și nu numai vor fi încântați să o felicite la scenă deschisă pe marea noastră campioană„, se arată în comunicatul Federației Române de Tenis. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, nu va fi prezent la ceremonie. Firea a fost întrebată dacă va participa, dar a răspuns prompt: „Nu!”. În 2018, după ce Simona Halep a cucerit Roland Garros, același tip de eveniment a fost organizat pe Arena Națională. Gabriela Firea ea a fost huiduită la scenă deschisă de cei aproximativ 20.000 de fani veniți la sărbătoare.

Sportiva din Constanța a obținut o performanța uriașă la Wimbledon, reușind să cucerească trofeul probei individuale feminine, după ce a învins-o, în finala de sâmbătă, 13 iulie, pe americanca Serena Williams, cu scorul de 6-2, 6-2. Simona Halep a avut un parcurs impresionant de-a lungul turneului de Grand Slam, ea învingând nume mari precum Aliaksandra Sasnovich, Mihaela Buzărnescu, Victoria Azarenka, Cori Gauff, Shuai Zhang, Elina Svitolina și Serena Williams. Trofeul de la Wimbledon este al doilea titlu de Grand Slam obținut de Simona Halep. Primul este trofeul de la Roland Garros, din anul 2018, atunci când a întâlnit-o, în finală pe Sloane Stephens, pe care a învins-o cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul imobiliar care a pus internetul pe jar: Un apartament cu 3 camere, închiriat cu un leu pe lună. Adevărul din spatele anunțului
Digi24
VIDEO Ilie Năstase a înjurat jurnaliștii când a fost întrebat despre scandalul reclamat de soția lui la poliție
Cancan.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Prosport.ro
FOTO. Femeia care a mers și l-a văzut pe Chivu în Inter – Napoli 3-2 a atras toate privirile
Adevarul
Alertă la Kiev: Rusia desfășoară o brigadă de rachete în Belarus. Ce urmărește Putin?
Mediafax
Fost premier PSD, despre suspendarea lui Nicușor Dan: „Nu m-aș mira ca Bolojan și USR să VOTEZE”
Click
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru, alături de fiica lor în prima zi de școală. Cum au fost surprinși la festivitate
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Cancan.ro
Prezentatoare TV celebră, condamnată la moarte de tribunal. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Descopera.ro
Care sunt cele mai bune orașe din lume pentru viața de noapte?
Mediafax Italia
ALERTĂ. Un CUNOSCUT MEZEL vândut într-o mare rețea de magazine este RETRAS din cauza Listeria!
Mediafax Spania
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!