Spania, scorul Cupei Mondiale! Ce scrie presa din Germania după umilința din partida cu Japonia: „Harakiri”

Publicat: 23 11. 2022, 22:11

Naționala Spaniei a surclasat echipa Costa Ricăi cu scorul de 7-0 (3-0), miercuri seara, pe Al Thumama Stadium din Doha, în Grupa E a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar.

Spania, campioana mondială din 2010, a stabilit cel mai mare scor al turneului final din Qatar, după un meci în sens unic, în care au marcat Daniel Olmo (11), Marco Asensio (21), Ferran Torres (31 – penalty, 54), Gavi (74), Carlos Soler (90) şi Alvaro Morata (90+2).

Costa Rica, alături de Qatar, a părut una dintre cele mai slabe echipe de la Cupa Mondială din Qatar, încheind meciul fără a trage măcar un şut la poartă.

În celălalt meci al grupei, Japonia a învins surprinzător Germania cu 2-1.

Spania, scorul Cupei Mondiale! Ce scrie presa din Germania după umilința din partida cu Japonia: „Harakiri”

Ilkay Gundogan (33 – penalty) a deschis scorul pentru echipa antrenată de Hansi Flick, dar niponii au întors rezultatul în ultimul sfert de oră prin reuşitele a două rezerve, Ritsu Doan (75), Takuma Asano (83).

„Germania începe cu un dezastru” – Bild

„Dezastrul amintește de turneul amar din Rusia 2018, unde Germania a pierdut cu 0-1 în fața Mexicului și a fost eliminată pentru prima dată din faza grupelor”, mai notează Bild.

„Japonia oferă a doua mare surpriză a Cupei Mondiale” – Marca

„«Harakiri» din Germania” – AS

„O altă surpriză! Japonia învinge Germania” – Mundo Deportivo

„Germania umilită! Un alt șoc la Cupa Mondială, unde Japonia a revenit după un penalty în prima repriză și a învins puternica echipă a Germaniei, 2-1, exact așa cum a făcut Arabia Saudită împotriva Argentinei”, scriu englezii de la Daily Mail.

„Samuraii albaștri au luat Germania în sabie” – FIFA