Prima pagină » Actualitate » Europarlamentar român dansează pe manele în faţa Parlamentului European. Ce a vrut să transmită

Europarlamentar român dansează pe manele în faţa Parlamentului European. Ce a vrut să transmită

Un europarlamentar român dansează pe manele în faţa Parlamentului European. Nicu Ştefănuţă este şi vicepreşedinte al P.E şi absolvent al unor universităţi de prestigiu.

Acesta este europarlamentar din partea Verzilor Europeni, dar şi vicepreşedinte al Parlamentului European.

Zilele trecute, acesta s-a postat în faţa Parlamentului European dansând pe manele.

Ştefănuţă scrie în CV-ul său că a absolvit Universitatea de Vest din Timişoara şi are o diplomă în Economie.

Ulterior, acesta a absolvit şi câteva cursuri de master în Managementul Politicilor Publice la Georgetown University, McCourt School of Public Policy; Washington DC, USA.

Acesta mai scrie că are şi Master în Studii Internaţionale Avansate la Diplomatic Academy of Vienna, Vienna, Austria şi în Studii Europene la Universitatea din Vienna-Austria.

Cu toate acestea, singura metodă pe care a întrezărit-o cicele Parlamentului Europeanca să transmită mesajul său, pe tiktok, către publicul-ţintă este o manea.

Ştefănuţă dansează, oarecum, în faţa sediului de la Bruxelles pe piesa „Nopţi şi zile”, cântată de artistul Adrian Simionescu, cunoscut ca Adi Minune.

Un stil muzical care, în mod normal, este considerat un vehicul electoral mai potrivit pentru cei aflaţi în taberi politice situate la polul opus.

„Semnaţi pentru parteneriatul civil şi susţineţi o cauză importantă. Aflați cum puteți contribui la schimbare”, transmite Nicu Ştefănuţă în mesajul care însoţeşte clipul.

În postare, se poate vedea cum vicepreşedintele Parlamentului European încearcă şi câteva mişcări coregrafice care sfârşesc repede şi lipsite de obişnuitele unduiri din şolduri.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

De ce se clatină atât de des scaunul Ursulei von der Leyen / „Moțiunea stângii radicale poate fi periculoasă pentru soarta Comisiei”

Schimb de replici acide între Viktor Orban și un europarlamentar român. „M-am abținut să fac comentarii despre starea economiei românești”/„Maghiarii merită mai bine. Nimic nu durează o veșnicie”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul tace de două luni! Noile reguli din JOCURILE de NOROC, fără bilanț privind încasările
Digi24
Putin: „Vrem să punem capăt războiului”
Cancan.ro
Luca și Valentina și-au ucis propria fiică de 5 ani, apoi și-au luat viața. Ce au scris în biletul de adio
Prosport.ro
Majorat de 5 stele pentru Bebeto! Anamaria Prodan, în lacrimi la petrecerea fiului ei! Reghe a lipsit
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
Mediafax
Premieră în România! Crucea Roșie deschide PRIMUL punct de prim-ajutor într-un ansamblu rezidențial
Click
Telenovela preotului răspopit continuă. După scandalul cu enoriașa căsătorită pe care a lăsat-o însărcinată, ar fi golit visteria bisericii
Digi24
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Cancan.ro
Localitățile din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie 2026. Pe ce dată ninge, potrivit meteorologilor EaseWeather
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, aproape de nerecunoscut după ultimele intervenții estetice. Nici nu mai zici că e Cruduța!
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Un nou buton a apărut în aplicația Waze. Când trebuie folosit
Descopera.ro
Cât e normal să cântărească creierul uman?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Prietenul tău Vasile îmi face avansuri!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Cine a inventat gurile de canal?