50 de copii inculpați pentru omor în 2017. 56, pentru viol

Publicat: 21 06. 2018, 16:22
Actualizat: 03 10. 2018, 05:28

„Numai în anul 2017, în statisticile Ministerului Public au fost înregistrați 3.382 de inculpați minori, reprezentând 6,5% din totalul inculpaților trimiși în judecată. Dintre aceștia, 480 de minori au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv. Observăm că este o creștere cu 7,9% față de anul precedent (n.r. – 2016) privind inculpații minori arestați preventiv. Este o cifră care trebuie să ne pună pe gânduri. Câteva date sunt semnificative, au fost inculpați pentru OMOR 50 de copii, (…) au fost trimiși în judecată pentru VIOL 56 de minori, 1.478 de minori au fost judecați pentru furt, iar 700 pentru tâlhărie. Aceste cifre ne arată care este anvergura fenomenului infracțional în rândurile minorilor”, a declarat procurorul general al României, Augustin Lazăr.

Declarațiile au fost făcute în cadrul grupului de lucru franco-român „Accelerarea eforturilor comune de a stopa violența împotriva copiilor la nivel național”, care are obiectivul de a întări autoritățile, rețelele și coalițiile sociale civile astfel încât să stopeze violența împotriva copiilor.

„Datele statistice sunt convingătoare în vederea punerii în vigoare a acestui proiect. (…) Ideea centrală este aceea de a crea o cultură instituțională comună a autorităților cu compentențe atât juridice, cât și administrative. Cu alte cuvinte, apare ca fiind necesară coordonarea acțiunilor instituțiilor statale cu cele ale societății civile în scopul apărării intereselor copilului. În măsura în care vom reuși să specializăm o rețea de procurori în acest domeniu, va fi foarte important să tratăm minorii ca o investiție pentru viitor”, a mai adăugat Lazăr.

Prezent la eveniment, ambasadorul Franței la București, Michelle Ramis, susține că în România există mulți copii care nu anunță autoritățile atunci când sunt agresați, astfel acest proiect vine în ajutorul minorilor.

„Subiectul privind protecția copilului este tratat prin prisma dramelor prin care sunt implicați aceștia. Crearea acestui grup de lucru este un pas important în cooperarea privind apărarea copiilor și este un proiect promițător pentru ambele țări. Preocuparea majoră a proiectului este îmbunătățirea situației copilului. (…) Există situații când cei mici nu pot alerta autoritățile, astfel nu pot fi ajutați. Trebuie să ne unim pentru siguranța copiilor aflați în pericol”, a declarat ambasadorul Franței la București, Michelle Ramis.

Proiectul „Accelerarea eforturilor comune de a stopa violența împotriva copiilor la nivel național” se va desfășura până pe 31 iulie și este realizat de Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casație și de Justiție în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe și al Dezvoltării Internaționale din Franța.