A încercat să facă bani din bijuterii și a sfârșit prin a crea una dintre cele mai de succes afaceri în IT. Ideea de 40 de milioane de dolari

Publicat: 27 08. 2015, 17:38
Actualizat: 27 08. 2015, 22:30

Întors din armată, Or Offer încerca să-și facă o carieră. Cum mama lui era designer de bijuterii, Or a fost tentat de ideea de începe un business în acest domeniu. A început să vândă bijuterii magazinelor, iar apoi direct clienților. Cererea era din ce în ce mai mare astfel că în scurt timp, Or avea 20 de angajați, potrivit Businees Insider. Ulterior, Or a contractat companii din India și China pentru a-i produce bijuteriile, și împreună cu un prieten a fondat o companie prin care a deschis un lanț de magazine.

Nimic neobișnuit până aici. Ideea pentru adevăratul său business i-a venit după ce s-a întâlnit cu un comerciant de bijuterii din America care i-a spus că bijuteriile sale sunt la fel de frumoase ca cele ale lui David Yurman, unul dintre cei mai cunoscuți designeri din America.

„I-am spus că nu-l cunosc pe acel designer. Atunci s-a uitat la mine mirat : „Cum, nu-l cunoști pe David Yurman? E cel mai mare în America. Atunci am mers acasă și l-am căutat și m-am îndrăgostit de bijuteriile lui. Nu-mi venea să cred că nu am auzit niciodată de el, deși el era în nișa mea. Mi-am zis că vreau să fiu ca el și mă miram că nu auzisem până atunci de el?”, a povestit Or Offer.

Atunci s-a gândit că probabil sunt foarte mulți designeri mari pe care nu-i știe și își dorea să găsească pe internet bijuterii asemănătoare celor create de David Yurman. Problema i-a dat bătaie de cap zile la rând, până într-o noapte, când a avut revelația.

„Voiam printr-un singur click să îi am pe toți designerii care se asemnănau cu David Yurman. Am zis să fie ceva de felul ‘Dacă vă place David Yurman, aici sunt toate celelalte siteuri similare cu al lui. Se numește recomandarea site-ului. Așa cum se întâmplă pe YouTube. Voiam același lucru pentru site-uri și am început să-l construiesc”, a povestit Or Offer.

Zis și făcut. Or și-a chemat doi foști colegi de liceu și s-au apucat de treabă. Asta se întâmpla în 2007. În 2009, Or a lansat extensia de browser SimilarWeb, care a fost un succes, numai că avea o problemă: nu aducea niciun ban.

În scurt timp însă, prin intermediul extensiei, Or a început să colecteze foarte multe date despre comportamentul de consum al celor care cumpărau online și a început să dezvolte și alte aplicații prin care să colecteze date pe care să le vândă. Găsise modelul de business. 

Un model profitabil, dar neinteresant. Or împreună cu partenerii săi își dorea un motiv mai bun pentru a se trezi dimineata. Voia să facă ceva care să conteze. „Am hotărât să devenim liderul măsurătorilor din lumea digitală. În 2011, eram suficienți de nebuni să credem că vom reuși. Obiectivul nostru principal era să depășim Alexa”, a povestit Or.

Timp de un an și jumătate au lucrat la acest proiect, dar la final, nu a avut niciun fel de impact. Atunci s-au reorientat și au început să investească în strat-up-uri pentru că aveau suficiente surse de venituri. O poveste de succes a fost AfterDownload, un strat-up vândut companiei IronSource, una dintre cele mai mari companii de tehnologie din Israel, pentru 28 de milioane de dolari

„Am avut o ieșire drăguță”, a spus Offer, care acum a devenit unul dintre businees-angels în Israel și îi ajută pe cei care sunt la început.

Cu toate că Or Offer nu spune care este valoarea companiei sale, Similar Web a crescut la 40 de milioane de dolari prin investiții pe termen lung, făcute inclusiv de miliardarul britanic David Alliance și de compania de investiții Naspers.