Accident șocant în Sălaj. O femeie are arsuri mari după ce a căzut într-un cazan în care fierbea borhotul pentru țuică

Publicat: 31 10. 2019, 12:35

Purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj, Lucian Andrei Jacodi, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că la incident a intervenit un echipaj medical al SMURD de la Garda Nușfalău.

„Miercuri după-amiază un echipaj SMURD de la Garda Nușfalău a intervenit în comuna Halmășd și a preluat o femeie de 65 de ani care a suferit arsuri de gradul II pe 55% din suprafața corpului. Din primele informații rezultă că femeia a căzut în cazanul în care se fierbea borhotul pentru țuică, victima fiind transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul de Arși din Timișoara”, a spus Jacodi.

Martorii au spus că femeia a alunecat în cazanul cu borhot și a fost scoasă de câțiva vecini, după care a fost preluată de echipajul SMURD Sălaj.