ADMITERE LICEU 2013. Topul celor mai bune 10 licee din județul Mureș

Publicat: 03 07. 2013, 15:32
Actualizat: 20 03. 2019, 16:33

Cel mai bun liceu pentru care pot opta absolvenții de gimnaziu din județul Mureș la ADMITERE LICEU 2013 este Colegiul Național „Unirea” din Târgu Mureș, unde anul trecut, ultima medie de admitere a fost 8,49, la profilul real, specializarea științe ale naturii.

Pe locurile doi și trei în clasamentul realizat înainte de ADMITERE LICEU 2013 s-au poziționat Liceul Vocațional Pedagogic „Mihai Eminescu” și Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu Mureș, unde ultimele medii de admitere au fost 8,44, respectiv 8,41, reiese din broșura cu oferta educațională 2013-2014 pentru învățământul liceal, publicată de Inspectoratul Școlar Județean Mureș.

Admiterea la liceu se va face după ce, pe 3 iulie, vor fi publicate pe EDU.RO, ultime REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013, mai exact notele finale acordate absolvenților de liceu în urma soluționării contestațiilor, rezultate pe baza cărora se va face REPARTIZAREA COMPUTERIZATĂ.

Nota care se ia în calcul la ADMITERE LICEU 2013 este formată, în proporție de 50%, din media generală a anilor de gimnaziu (V-VIII) și din media notelor de la Evaluarea Națională (50%).

Anul acesta, în județul Mureș au fost depuse 282 de contestații în urma afișării primelor REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2013. Mai exact, 168 de elevi au solicitat recorectarea tezelor la limba română, 96 la matematică, 15 la limba maghiară și 3 la limba germană.

Circa 4.380 de absolvenți de gimnaziu s-au prezentat în 2013 la aceste examene. Dintre ei, 72,8% au reușit să ia peste 5 la examene.

„Nu am avut niciun elev eliminat, iar rezultatele au fost mulțumitoare. Subiectele au fost de dificultate medie, iar copiii au făcut față”, a precizat pentru gândul inspectorul general adjunct Nadia Rață.

Elevii sunt sfătuiți să completeze cât mai multe opțiuni pentru a se evita situația de anul trecut, când 500 de absolvenți de liceu au rămas fără loc în urma procesului de REPARTIZARE COMPUTERIZATĂ, cu toate că la nivel național nu au fost ocupate circa 29.000 de locuri.

ADMITERE LICEU 2013. TOPUL celor mai bune ZECE licee din JUDEȚUL MUREȘ, în funcție de ultima medie de admitere de anul trecut

1. Colegiul Național „Unirea”, Târgu Mureș – real – științe ale naturii – 8,41

2. Liceul Vocațional Pedagogic „Mihai Eminescu”, Târgu Mureș – uman – științe sociale, intensiv engleză – 8,44

3. Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”, Târgu Mureș – real – matematică-informatică – 8,41

4. Liceul Vocațional Reformat, Târgu Mureș – uman – științe sociale, intensiv engleză – 8,2

5. Colegiul Economic „Transilvania”, Târgu Mureș – turism și alimentație – tehnician în gastronomie – 8,09

6. Liceul Teoretic „Gheorghe Marinescu”, Târgu Mureș – real – științe ale naturii – 8,07

7. Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian”, Târgu Mureș – uman – științe sociale, predare în limba germană – 6,76

8. Colegiul Național „Mircea Eliade”, Sighișoara – real – matematică-informatică, predare în limba maghiară – 6,67

9. Liceul Teoretic „Joseph Haltrich”, Sighișoara – real – matematică-informatică – 6,17

10 Liceul Tehnologic „Domokos Kazmer”, Sovata – comerț – tehnician de activități în comerț – 5,86