Anunțul primăriei pentru proprietarii mașinilor avariate de copaci căzuți în Sectorul 4

Publicat: 17 01. 2016, 20:17

Sursa citată precizează că, din dispoziția primarului Daniel Băluță, Primăria Sectorului 4 va sprijini proprietarii de autovehicule care au suferit pagube în urma prăbușirii arborilor doborâți de viscolul care a afectat Capitala în noaptea precedentă.

Reprezentanții primăriei susțin că au identificat deja soluții pentru acordarea de despăgubiri în cele aproximativ 40 de astfel de cazuri înregistrate până acum.

„Pentru a-și recupera prejudiciul, cetățenii trebuie să se adreseze Poliției Locale Sector 4 care, în urma proceselor-verbale întocmite în baza constatărilor din teren, va întocmi documentațiile necesare”, se arată într-un comunicat transmis agenției MEDIAFAX.

În Capitală, peste 130 de mașini au fost avariate și 191 de copaci și stâlpi de electricitate au fost doborâți de viscol, declara, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, Daniel Vasile.

Purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov preciza că, până la ora 05.30, 50 de copaci și stâlpi de electricitate au căzut pe carosabil sau pe autoturisme, iar până la ora 9.00, alți 141 de copaci au fost doborâți de vântul puternic, în total fiind avariate 132 de autoturisme.

Daniel Vasile spunea că nu are o situație pe sectoare privind copacii și stâlpii căzuți, însă diferența între sectoare nu este semnificativă.