Avocatul Poporului infirmă acuzațiile de segregare făcute la o școală din Iași, după ce o asociație acuza că elevii romi au pauze la intervale orare diferite față de ceilalți

Publicat: 16 01. 2020, 11:19

Potrivit unui comunicat transmis joi de Avocatul Poporului, ancheta s-a făcut după ce în presă a apărut acuzația unui reprezentant al Asociației Partida Romilor Pro Europa, filiala Iași, conform căreia pauzele dintre cursuri ar fi decalate în așa fel încât copiii romi, din familii sărace, să nu-i întâlnească pe cei români din familii înstărite, după ce cei din urmă au fost mutați la Școala „Ion Neculce”, deoarece școala lor devenise supraaglomerată.

Avocatul Poporului susține că nu a fost înregistrată nicio plângere sau vreo reclamație din partea vreunui părinte.

De asemenea, decalajul la pauze de 10 minute între clasele pregătitoare de la parter și celelalte clase s-a decis pentru a-i ajuta pe copii să folosească mai repede băile, întrucât în școală este amenajat doar un grup sanitar din 4 cabine pentru fete si 4 cabine pentru băieți într-o latură a clădirii și în altă latură un alt grup sanitar alcătuit din 2 cabine pentru fete, insuficiente.

Ulterior s-a renunțat la această măsură.

Avocatul Poporului a cerut Primăriei Iași să spună dacă va fi luată în considerare nevoia amenajării unor grupuri sanitare suplimentare la Școala Gimnazială „Ion Neculce” Iași, iar autoritățile au răspuns că acest aspect e o prioritate.

Situația școlară de la două unități de învățământ din Iași a fost sesizată în repetate rânduri de către Asociația Partida Romilor „Pro Europa” atât conducerii Inspectoratului Școlar, cât și Prefecturii. Potrivit președintelui filialei ieșene a asociației, la Școala „Ion Neculce” din Iași sunt trimiși preponderent elevi romi și cu cerințe speciale, deși nu ar fi arondați școlii. În același corp de clădire învăță, din cauza lipsei de spațiu, și elevii unei alte școli, aflată la doar 400 de metri distanță.

„Elevii sunt înmatriculați la Școala Titu Maiorescu, dar neavând spațiu suficient, câteva clase au fost mutate la Școala Ion Neculce. Au personalitate juridică diferită. Într-o școală funcționează două. Școala Ion Neculce are număr redus de elevi, sunt clase cu 13-20 elevi, câte o clasă pe serie, iar Școala Titu Maiorescu are 5-7 clase pe serie si nu are spațiu, în schimb i se alocă foarte multe clase, deși cele două instituții sunt în același areal. Școala Titu Maiorescu este o școală elitistă din punct de vedere al părinților și are chiar și 37 de elevi în clasă. Elevii celor două școli au și pauze în intervale diferite”, declara Elena Motaș, președintele filialei ieșene a asociației.