Bărbatul care a vândut Furadanul cu care s-a sinucis Mădălina Manole, adus în țară și arestat

Bărbatul care a vândut Furadanul cu care s-a sinucis Mădălina Manole, adus în țară și arestat
Publicat: 23/04/2012, 19:25
Actualizat: 24/04/2012, 18:34

Cristian Urziceanu, cel care ar fi vândut Furadanul cu care s-asinucis Mădălina Manole, a fost adus în țară, iar marți a fostprezentat instanței Tribunalului București, care a confirmatmandatul de arestare în lipsă pe numele acestuia.

Cristian Urziceanu a fost prins și adus la Tribunalul Bucureștipentru confirmarea mandatului emis pe numele lui în 18 octombriepentru că reprezintă pericol pentru ordinea publică.

Judecătorii au confirmat acest mandat, astfel că Urziceanu va fidus în arest.

Judecătorul care a decis arestarea acestuia, arăta în motivareahotărârii că potrivit unei adrese a Inspectoratului de PolițieJudețean Timiș, depusă de anchetatorii bucureșteni la dosar,Urziceanu se afla în Spania.

Magistratul mai scria, în motivare, că bărbatul nu s-a prezentatla Parchet pentru a fi audiat în dosar, pe numele lui fiind emis unmandat de aducere pe care anchetatorii nu l-au putut aplica pentrucă Urziceanu nu a fost de găsit, el sustrăgându-se astfel urmaririipenale.

Magistratul Tribunalului București mai nota că, în perioadamartie – iulie, Sorin Cristian Urziceanu a deținut și vândut, fărădrept, mai multor persoane, Furadan, cunoscut și sub numele deCarbofuran, substanță din categoria pesticidelor, clasificată dreptfoarte toxică într-o hotărâre de Guvern din 2008 și a căreicomercializare este interzisă conform normelor legale învigoare.

Cristian Urziceanu ar fi comercializat substanța pe o perioadămai mare de cinci luni de zile.

Judecătorul mai arăta că procurorii au indicii solide în acestcaz, precum declarația președintelui fan-clubului Mădălinei Manole,Roberta Slav, cea care s-a ocupat de achiziționarea Furadanului, larugămintea artistei, declarațiile unor martori de la o firmă decurierat prin care Urziceanu a trimis coletul cu soluția, dar șiale altor persoane care au cumpărat Furadan de la acesta.

În motivarea deciziei, magistratul mai nota că a decis că seimpune emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele luiUrziceanu pentru că acesta a săvârșit o infracțiune pentru carelegea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de patru ani dezile, există probe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericolconcret pentru ordinea publică având în vedere modul de comitere afaptei și natura substanței comercializate, precum și pentru că s-asustras de la cercetări.

Anchetatorii au explicat că s-a mers pe filiera curieratului șiau fost depistate toate persoanele cărora Urziceanu le-a vândutsubstanța toxică și că într-unul dintre cazuri, în carecumpărătorul a păstrat coletul, au găsit inclusiv o amprentă ainculpatului.

Tribunalul București a decis, în 18 octombrie, arestareapreventivă în lipsă, pentru 30 de zile, a lui CristianUrziceanu.

Certificatul medico-legal de la Institutul Național de MedicinăLegală „Mina Minovici” a atesat faptul că Mădălina Manole s-asinucis cu Furadan.

Surse judiciare declarau, la începutul lunii octombrie că încazul privind sinuciderea Mădălinei Manole pot fi continuatecercetările doar în ceea ce-l privește pe cel care a vândutFuradanul.

Magdalena Mircea – cunoscută publicului drept Mădălina Manole -s-a sinucis în dimineața de 14 iulie, chiar de ziua ei denaștere.

În 12 august, legiștii au încheiat analiza toxicologică în cazulMădălinei Manole și au constatat că artista înghițise doar Furadan,nefiind găsite în sânge alcool, barbiturice, droguri sau produsepentru slăbit, potrivit declarațiilor directorului general al INML”Mina Minovici”, Dan Dermengiu.

Cătălin Lupășteanu,[email protected]

CITEȘTEȘI

Ce avere a lăsat Mădălina Manole.Avea peste 100 de angajamente până la sfârșitul anului, de lanunți, la evenimente private

PETRU MIRCEA , SOȚULMĂDĂLINEI MANOLE , PRIMUL INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE PENTRU PRO TV:DE CE S-A SINUCIS SOȚIA MEA

Cum s-a vândutMădălina Manole

Părinții MădălineiManole s-au înțeles cu Petru Mircea și nu vor mai intenta niciunproces pentru obținerea tutelei copilului

Mădălina Manole a avut TREItentative de sinucidere. Ancheta scoate la iveală un om disperatsă-și ia viața: ce instrucțiuni i-a dat BerteiSlav

Sinuciderea MădălineiManole: ce le-a spus anchetatorilor Berta Slav , fana care i-aprocurat cântăreței Furadanul

De ce avea MădălinaManole o rană la cap – surse judiciare

Sinuciderile gen Mădălina Manole ,un nou fenomen în România. Unul de presă

Efectul Mădălina Manole . Polițiadeclanșează operațiunea anti-Furadan:”Vrem să stopăm odatăafacerile ilegale cu otrăvuri”

Dinaudierile în cazul Mădălina Manole: de la prima tentativă desinucidere, la relațiile reci dintre soțul cântăreței și părințiiacesteia

Șaptemedici-legiști au făcut necropsia Mădălinei Manole , procurorii nuau dubii privind sinuciderea

Din audierile în cazulMădălina Manole: de la prima tentativă de sinucidere, la relațiilereci dintre soțul cântăreței și părințiiacesteia

Sinuciderile gen Mădălina Manole,un nou fenomen în România. Unul de presă

DE CES-A SINUCIS MĂDĂLINA MANOLE. ULTIMELE 24 DE ORE ALEARTISTEI

Furadan – pesticidulcu care s-a sinucis Mădălina Manole. Vezi aici cât este detoxic

VIAȚA MĂDĂLINEIMANOLE. Cum a făcut-o celebră Șerban Georgescu, bărbatul desprecare spunea: „erau momente în care îl adoram, altele în care l-așfi împușcat”

Sutede admiratori ai Mădălinei Manole o plâng la Sala Radio, unde afost depus sicriul

GALERIE FOTO – Trupul MădălineiManole a fost depus la Sala Radio dinCapitală

Mesajul de adio al MădălineiManole: „Nu mai pot suporta FIZIC vorbind sunt defectă, un rebut,așa am fost mereu, dar acum de abia realizez cuadevărat”

Mădălina Manole alăsat un mesaj de adio, pe telefonul mobil alsoțului

Angela Similea: Nucred în sinucidere, Mădălina era un buncreștin

Mădălina Manole iubea trandafirii.Când artista avea concerte, soțul ei îi umplea scena cu 101trandafiri aduși din America

Ultima postare pe bloga Mădălinei Manole: „M-am recompus sufletește și merg mai departe,prețuind cu toată ființa mea tot ceea ce am primit și primesc de laviață!”

Mădălina Manole, „fatacu părul de foc”, o viață închinată muzicii șiscenei

Mădălina Manole – GALERIEFOTO

Parchetul București:Mădălina Manole a ingerat în mod voluntar o substanță toxică.Procurorii audiază martori și au dispusautopsia

Cu o zi înainte de amuri, Mădălina Manole dă un interviu: „Sunt o artistă împlinită, omamă și o femeie fericită. Am fost cea mai fericită mămică de pepământ în clipa în care mi-am strâns puiul înbrațe”

Ascultă aici treipiese de pe ultimul album al Mădălinei Manole, pe care artista nu amai apucat să-l lanseze

Sinucidere Mădălina Manole: veziimagini de la fața locului VIDEO

Crima care a speriat ţara! Vedeta de pe Instagram, ucisă şi aruncată în canal. E...
'Irina e o ❗️ Prietenul lui Dragnea, prima reacţie după scandalul cu Irina Tănase
FOTO. Antonia, imagini senzuale topless! Cum s-a lăsat pozată soția lui Velea
Relațiile intime te ajută să fii mai sănătos. 10 motive să fii intim cu cineva
Imaginea anului! Transformarea uluitoare a lui Mario Nicolae, fostul director sportiv al lui Dinamo: împarte...
Studiu: Omicron ar avea în componenţa sa fragmente dintr-un alt virus
O bancă din ROMÂNIA vinde un SUV BOMBĂ. Are dotări și un LOOK incredibile
BANCUL ZILEI – Ion, Maria și supozitoarele buclucașe
STUDIU. Riscul de infectare cu coronavirus crește treptat după vaccinarea cu a doua doză
'Irina e o ❗️ Prietenul lui Dragnea, prima reacţie după scandalul cu Irina Tănase
Cele mai perverse OBICEIURI ale oamenilor. „Sunt de-a dreptul ȘOCANTE”
ȘOFERUL care a MERS pe CONTRASENS în fața sediului POLIȚIEI a rămas FĂRĂ PERMIS
TOP 3: Cele mai bune filme de comedie din istorie
Anunț ANM! Vreme rea în România
Avem restricții de Sărbători? Raed Arafat a zis clar pentru toată România
Ce se întâmplă în familia Ginei Pistol. Smiley a fost redus la tăcere. „Eu am...
O poveste fabuloasă de succes. Cum a ajuns un IT-ist din Cluj să facă 100...
Decizia surpriză luată de Bill Gates pentru România. Ţara noastră este în prim-plan