Bilanțul Parchetului General 2013. Ce dosare a investigat procurorul general Tiberiu Nițu în 9 luni: „Urmează să avem și noi dosare”

Publicat: 27 02. 2014, 20:58
Actualizat: 30 04. 2015, 09:12

După 288 de zile de la investirea în funcția de procuror general, Tiberiu Nițu nu a putut identifica un singur dosar cu greutate investigat de Parchetul General sub conducerea sa.

Întrebat de gândul ce dosare importante, cu prejudicii mari sau infracțiuni comise de persoane publice, a investigat Parchetul General, Nițu nu a reușit să ofere nici măcar un singur exemplu. Prezent la bilanțul DNA, structură care a trimis anul trecut în judecată peste 1.000 de persoane, procurorul general a încercat în schimb să argumenteze că instituția sa nu are competențe să investigheze astfel de dosare.

„Avem dosare. Sunt în cercetare. Dosarele importante trebuie să avem în vedere ce criterii avem în vedere pentru aprecierea importanței unui dosar. Vă rog să identificați dumneavoastră acele criterii pe care dumneavoastră le considerați ca fiind de natură să ne ajute. Urmează să avem și noi dosare”, a dat asigurări Nițu, după care ne-a îndemnat:

„Vă rog să nu uitați care este competența legală a fiecărei structuri din Ministerul Public. Vă rog să vă uitați foarte atent în Codul de Procedură Penală care este competența care revine Secției de Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte. Vă rog să observați și să faceți o analiză atentă așa cum știți dumneavoastră să faceți să vă uitați la competența stimate care există în Codul de Procedură Penală și comparativ cu competența celorlalte structuri ale Ministerului Public și care au o competență mult mai largă și care le permite să facă acele dosare de care vorbiți”.