Ce se schimbă anul acesta la metrou: primele automate de vânzare a cartelelor, angajări, călătorii mai scumpe și două noi stații

Redactor:
Ionuț Morariu
Ce se schimbă anul acesta la metrou: primele automate de vânzare a cartelelor, angajări, călătorii mai scumpe și două noi stații
În maximum trei luni de zile bucureștenii vor putea cumpăra cartele de metrou și de la automatele amplasate în stații.

În maximum trei luni de zile, bucureștenii vor putea cumpăracartele de metrou și de la automatele amplasate în stații. „Estevorba de o investiție din surse proprii ale Metrorexului în urmacăreia, în 2-3 luni, vom avea 35 de automate de vânzare acartelelor”, a declarat pentru gânduldirectorul general al Metrorex, Gheorghe Udriște. El a precizat că,la începutul lunii mai, va ajunge în țară aparatul prototip.

Cât se scumpește cartelade metrou

Investițiile în modernizare vor conduce la scădereacheltuielilor companiei de stat, susține directorul general alMetrorex. Aceasta este de altfel și una dintre cerințele FonduluiMonetar Internațional (FMI) care recomandă ca, până în 2012,tariful călătoriei cu metroul să se majoreze cu circa 30%. Lanivelul anului 2010 costul mediu al unei călătorii cu metroul afost de circa 0,67 lei, în timp ce costul mediu nesubvenționat afost de circa 3,5 lei, chiar și în condițiile unei majorări operateîn luna septembrie a anului trecut. „Dacă trecem granița, putemobserva că o călătorie simplă cu metroul dintr-o capitală europeanăcostă circa un euro”, explică Udriște.

Ideea transferului unei părți tot mai importante a costului realal unei călătorii cu metroul către călător nu este nouă. MinisterulTransporturilor dorește ca pe viitor să poată ajusta prețul fără amai fi condiționat de nivelul inflației. În prezent se află îndezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență prin care sedorește ca ministerul să aibă „posibilitatea ajustării acestortarife la valori cât mai apropiate de costurile reale aleserviciilor oferite”, potrivit reprezentanților MinisteruluiTransporturilor și Infrastructurii (MTI).

Angajări pentru stațiilePajura și Bazilescu

O veste bună este că, din vară, locuitorii Capitalei vorbeneficia de două noi stații de metrou: Pajura și Parc Bazilescu.Lucrările la cele două proiecte au început în 1986 și au fostreluate în octombrie 2010. Stații noi înseamnă însă și noiangajări. „Bugetul de venituri și cheltuieli a fost actualizat prinsuplimentarea numărului de personal și a fondului de salariiaferent cu 180 salariați începând cu luna aprilie 2011, ca urmare adării în exploatare în prima parte a anului 2011 a două noicapacități de transport prin extinderea rețelei actuale de metrou”,se arata într-un comunicat al MTI. Directorul Metrorex a subliniatînsă pentru gândul că”angajările se vor face doar dacă va fi nevoie. Încercăm o preluarea capacităților noi cu personalul existent”.

În prezent, metroul bucureștean are circa 4.200 de angajați. Înfiecare zi lucrătoare aproximativ 600.000 de persoane folosescacest mijloc de transport în comun. Rețeaua Metrorex are 49 destații și se întinde pe 66,9 kilometri de cale dublă.

Surpriză totală la CFR Cluj. Noul antrenor debutează chiar astăzi pe banca ardelenilor în Europa...
Marius Rădoi a murit azi-noapte! Ştirea care cutremură România
FOTO. Andreea Marin, imagini de când era `vânată` de Playboy! Așa nu și-o mai aduce...
FOTO. Ea este considerată una dintre cele mai frumoase fiice de fotbaliști din lume! Cum...
Se dau BANI pentru români! Suma e INCREDIBILĂ. Intră direct pe card
Vacanţă în pandemie, cu preţul sănătăţii publice. Avertismentul experţilor: Efectele distracţiei se măsoară în numărul...
Scandalul consilierei decorate. Mesajul unui militar împușcat în misiune. „Noi nu am primit niciun telefon...
Marius Rădoi a murit azi-noapte! Ştirea care cutremură România
Ce a făcut Gigi Becali când a aflat că Anamaria Prodan e în stare gravă....
REGINA care nu se putea abţine să FACĂ sex. După ce PRINDEA un bărbat...
GE-NI-AL! Așa poți să primești o pensie de 3.000 de lei lunar. Trebuie să urmezi...
Ungurii nu se lasă și nu renunță la Ardeal! Au dat deja sute de milioane...
LOCKDOWN după alegeri în România? Alexandru Rafila, ANUNȚ ȘOC! Ce ne așteaptă în următoarele săptămâni
Actrița din Juno și Inception a devenit el. Cum arată după ce a dezvăluit că...
Industria care explodează în pandemie. Posibilităţile de creştere sunt uriaşe
SFÂRŞITUL BENZINEI: Noul combustibil în care chinezii investesc MILIARDE şi care ar putea duce la...
Andra trece prin clipe de coșmar! Aurora și Săndel Mihai, testați pozitiv cu COVID-19: „A...
×
Inchide