Ce spune fostul premier Emil Boc despre dosarul Microsoft

Publicat: 27 09. 2014, 21:55
Actualizat: 28 09. 2018, 20:23

„Nu pot să comentez implicațiile juridice. Din punctul meu de vedere, orice anchetă judiciară trebuie să-și urmeze cursul. Eu nu am știință de vreo încălcare a legii sau legalității cu privire la actele la care se face referire, dar anchetele judiciare trebuie să-și urmeze cursul” a afirmat Emil Boc, sâmbătă, la Sinaia, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor.

Întrebat dacă a fost citat la DNA în acest dosar, Emil Boc a răspuns negativ: „Nu am avut nicio tangență cu acest subiect”.

La rândul său, Elena Udrea, care sâmbătă după-amiază s-a aflat la Sinaia împreună cu Emil Boc, a spus că „justiția trebuie lăsată să funcționeze”.

„Sunt lucruri care se întâmplă. Vedem în toate anchetele pe care le instrumentează justiția în ultimul timp că sunt tot felul de oameni implicați. Este o anchetă în curs, cel mai bine ese să lăsăm justiția să funcționeze mai departe și să vedem ce este în acest caz și care este realitatea” a spus Elena Udrea, întrebată dacă o surprind acuzațiile aduse unor foști miniștri cu care a fost colegă în Guvernul Boc.

DNA cere aviz de la președinte, Senat, Camera Deputaților și Parlamentul European pentru începerea urmăririi penale în cazul a nouă foști miniștri care în perioada mandatelor ar fi săvârșit infracțiuni, în cazul licențelor Microsoft pentru școli.

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Codruța Kovesi, a solicitat, vineri, procurorului general al Parchetului ICCJ să ceară Senatului și Camerei Deputaților aviz pentru urmărirea penală a foștilor miniștri Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme și Șerban Mihăilescu.

De asemenea, Kovesi a solicitat formularea unei cereri la Parlamentul European pentru avizarea urmăririi penale a lui Dan Nica.

Pentru alți cinci foști miniștri vizați în acest dosar, respectiv pentru Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu și Adriana Țicău, s-au formulat solicitări similare către președintele Traian Băsescu.

DNA arată că cererea a fost formulată pentru că există suspiciuni în cazul foștilor miniștri în dosarul privind licențele Microsoft pentru școli.

„Direcția Națională Anticorupție a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a acțiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informațională și la Ministerul Educației Naționale, în legătură cu închirierea de licențe educaționale. Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiții nelegale, a contractului comercial de închiriere licențe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaționale Microsoft, a actelor adiționale la acest contract, precum și a contractelor aferente derulării Programul «Sistem Educațional Informatizat» (SEI), Direcția Națională Anticorupție s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu și respectiv a unor infracțiuni de corupție în legătură cu derularea acestor contracte”, se arată într-un comunicat de presă de vineri al DNA.

Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere și din societățile implicate în derularea proiectului privind licențele Microsoft pentru școli au pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.

În mai 2013, Guvernul anunța că va sesiza DNA pentru posibile fapte de natură penală ale foștilor miniștri Daniel Funeriu și Valerian Vreme, care ar fi promovat o notă privind achiziția de soft educațional, în baza căreia ar fi efectuat plăți de aproape 8 milioane euro fără temei, cu 5 milioane peste prețul real.

Concluzia rezulta dintr-un raport întocmit de Corpul de control al prim-ministrului în urma verificărilor efectuate la Ministerul pentru Societatea Informațională și la Ministerul Educației în legatură cu închirierea de licențe educaționale. Acțiunea de control a vizat perioada 2009-2012.

În raportul Corpului de control se arăta totodată că împuternicirea acordată Ministerului pentru Societatea Informațională pentru efectuarea achiziției a fost extinsă în mod ilegal printr-o notă semnată de fostul ministru de resort Valerian Vreme și de fostul ministru al Educației Daniel Funeriu și aprobată de premierul de la acea dată, Emil Boc. Prin nota aprobată de Emil Boc, s-ar fi consemnat împrejurări necorespunzătoare adevărului și s-ar fi creat aparența de legalitate a contractului de achiziționare, acuzau inspectorii guvernamentali.

Din nota de informare cu privire la activitatea în cadrul Comisiei interministeriale de evaluare a opțiunilor strategice cu privire la acordul privind utilizarea licențelor Microsoft a rezultat faptul că s-a plătit pentru un număr mult mai mare de licențe închiriate decât numărul de licențe utilizabile în educație. Din recalcularea valorii contractului cu numărul de pachete egal cu numărul de calculatoare a reieșit faptul că a fost angajată o sumă cu 5,4 milioane euro mai mare decât era necesar.

Diferența de plată între prețul aferent numărului de licențe educaționale și prețul aferent licențelor educaționale efectiv utilizabile în unitățile de învățământ a constituit pagubă adusă bugetului statului.

Dintre foștii miniștri vizați de DNA, Valerian Vreme, Gabriel Sandu și Daniel Funeriu au fost membri ai Cabinetului Boc.

PMP a anunțat, vineri, că, în urma solicitării DNA privind avizul pentru începerea urmăririi penale în cazul foștilor miniștri Valerian Vreme și Daniel Funeriu, aceștia s-au autosuspendat din calitatea de membri de partid.