CORONAVIRUS. Test negativ pentru femeia care a născut în carantină, la Craiova

Publicat: 14 03. 2020, 11:03
Actualizat: 14 03. 2020, 11:04
Bebeluș din Botoșani depistat pozitiv la două teste, mama a ieșit negativ

Femeia care a născut vineri în carantină, la un centru din Craiova, nu are coronavirus, conform rezultatului testului.

Femeia venise din Italia, în data de 11 martie, şi a fost dusă direct într-un centru de carantină din Craiova.

Vineri, aceasta a născut la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova, în condiţii speciale, ajutată de medici îmbrăcaţi în combinezoane şi cu măşti speciale de protecţie împotriva coronavirusului.

Femeia fusese transportată la SJU Craiova cu izoleta și a adus pe lume o fetiță de 3,4 kg, fiind în carantină.

Sâmbătă dimineaţa, rezultatul testului pentru coronavirus a fost negativ, potrivit autorităţilor din Dolj, citate de Mediafax.

„A născut. Atât doamna, cât și copilul sunt în stare bună, sunt izolate în acest moment în salon. Au intrat pe un circuit separat în cadrul spitalului care ulterior a fost dezinfectat. S-au luat toate măsurile necesare pentru a evita orice risc de contaminare. Au fost prelevate probe și se așteaptă rezultatul să vedem dacă este sau nu pozitivă cu noul coronavirus”, a declarat Teodor Sas, manager SJU Craiova.

Sâmbătă dimineaţa, în județul Dolj, 142 persoane se aflau în carantină, 489 sunt izolate la domiciliu, iar alte șapte persoane, confirmate cu coronavirus, sunt internate în Spitalul de Boli Infecţioase Craiova.