CSM: Afirmațiile lui Vosganian după condamnarea lui Roșca Stănescu afectează independența justiției

Publicat: 20 11. 2014, 16:57

Raportul inspectorilor se referă la declarația senatorului PNL Varujan Vosganian, care spunea, imediat după condamnarea la închisoare a fostului său coleg de partid Sorin Roșca Stănescu, că „un procuror cere, un procuror judecă…Curtea de Apel e de fapt o prelungire a celor care acuză. E un felde pluton de execuție… Înalta Curte este cazul cel mai explicit”.

„Varujan Vosganian a prezentat situația de la Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție într-o manieră în care a creat aparența că s-ar fi realizat o statistică a hotărârilor pronunțate în materie penală și o analiză a practicii de casare (câte hotărâri au fost modificare/schimbate în căile de atac și în ce sens), concluzia domnului senator fiind aceea că nu există excepții în care instanța de control să pronunțe o sentință ameliorată față de cea a instanței de fond”, se arată într-un comunicat de presă al CSM, remis, joi, MEDIAFAX.

Conform sursei citate, prin afirmațiile făcute a fost indusă ideea că fundamentarea soluțiilor definitive în materie penală nu are legătură cu probele existente la dosar, ci „este consecința unui mod de acțiune concertat al actualilor și foștilor procurori, în prezent judecători care, astfel, nu ar mai fi independenți și imparțiali”.

„Ceea ce se transmite prin aceste afirmații este ideea unor hotărâri abuzive, faptul că soluțiile definitive în materie penală ar fi pronunțate, într-o proporție foarte mare, de foști procurori, în virtutea experienței reduse ca judecător și a formațieiprofesionale inițial dobândită. Hotărârile judecătorești definitive sunt lipsite astfel de atributele conferite de lege – temeinicie, legalitate și regularitate”, conform sursei menționate.

Plenul CSM a cerut Inspecției Judiciare, în 9 octombrie, să facă verificări cu privire la afirmațiile lui VarujanVosganian, făcute în cadrul unei emisiuni televizate.

„Eu nu găsesc o vinovăție nici postului de televiziune, nici presei, căci acesta este rolul lor, să informeze opinia publică, dar ca om politic, ca parlamentar, nu poți să vii să spui că meseria de procuror este ceva jos de tot și că tot ce este rău în această societate se întâmplă din cauza unui procuror”, spunea, în cadrul ședinței de plen din 9 octombrie, procurorul Gheorghe Muscalu.