Curtea Constituțională a anunțat că va lua o decizie mai devreme, pe 31 august

Publicat: 03 08. 2012, 13:49
Actualizat: 10 07. 2016, 16:22

Judecătorii Curții Constituționale au decis să se reunească în ședință pe 31 august și să ia o hotărâre privind validarea sau invalidarea referendumului de pe 29 iulie, pentru demiterea lui Traian Băsescu, au declarat pentru gândul surse politice.

Joi, CCR decisese să facă acest lucru tocmai pe 12 septembrie, 31 august fiind termenul-limită pentru ca Guvernul să trimită Curții listele electorale reactualizate, cu date exacte.

UPDATE 13.45 Curtea Constituțională a confirmat oficial devansarea termenului de decizie în privința referednumului, printr-un comunicat de presă.

„În ziua de 3 august 2012, Plenul Curții Constituționale s-a reunit pentru a lua în discuție preschimbarea termenului de 12 septembrie 2012 stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului național din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Președintelui României și confirmarea rezultatelor acestuia.

Ținând seama de faptul că termenul acordat Guvernului, pentru transmiterea listelor electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfășurat referendumul din 29 iulie 2012, este 31 august 2012,

În vederea asigurării soluționării, cu celeritate, a cauzei cu care a fost învestită Curtea Constituțională,

În temeiul art.3, art.14 și art.50 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și al art.153 din Codul de procedură civilă,

Plenul Curții Constituționale a dispus preschimbarea termenului de dezbateri acordat în cauză, de la data de 12 septembrie 2012, la data de 31 august 2012″.