Curtea Supremă a respins definitiv înregistrarea USD ca alianță electorală. UPDATE

Publicat: 05 03. 2014, 16:24
Actualizat: 30 04. 2015, 00:01

Biroul Electoral Central a respins, luni, înregistrarea pentru alegerile europarlamentare a alianței electorale USD, formată din PSD, UNPR și PC. BEC a dat, astfel, dreptate PDL și PNL, care s-au opus înregistrării USD. Ulterior, PSD a depus o contestație față de decizia BEC, care a fost dezbătută azi de Curtea Supremă. În cadrul dezbaterilor, statul român a fost reprezentat de către Parchetul General, procurorul cerându-le judecătorilor să dea câștig de cauză PSD și să permită înregistrarea USD. Instanța va pronunța în curând decizia în acest caz. Magistrații Curții Supreme au respins contestația PSD, UNPR și PC astfel încât cele trei partide nu vor putea utiliza USD ca vehicul electoral în alegerile din acest an. 

La începutul ședinței Comitetului Executiv al PSD, premierul Ponta le-a spus colegilor de partid că, în cazul în care decizia BEC rămâne definitivă, social-democrații vor candida la europarlamentare sub sigla PSD, dar PC și UNPR își vor păstra locurile pe listă.

Vicepreședintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Marian Muhuleț, membru în BEC, a declarat pentru Mediafax că motivul pentru care a fost respinsă solicitarea de înregistrare a alianței electorale Uniunea Social Democrată este legat de faptul că aceeași denumire a fost folosită la alegerile din 1996 pentru Parlament.

El a precizat că este vorba despre încălcarea articolului 7, alineatul 1, din Legea 33/2007 privind alegerile europarlamentare.

Potrivit acestui articol, partidele politice, alianțele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale se pot asocia între ele numai la nivel național, pe bază de protocol, constituind o alianță electorală, în scopul participării la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European. Un partid politic, o alianță politică sau o organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale nu poate face parte decât dintr-o singură alianță electorală. Alianța electorală care a participat la alegerile anterioare, indiferent de tipul acestora, sub o denumire o poate păstra numai dacă nu și-a schimbat componența inițială.

„De asemenea, denumirea respectivă nu poate fi utilizată de o altă alianță”, stabilește legea.

Deputatul PNL, Alina Gorghiu, a spus că, din punctul de vedere al PNL, denumirea de USD înșela electoratul.

„Este o decizie proaspăt luată de BEC care probabil că astăzi sau mâine după ce vor motiva această hotărâre, ea se va publica pe site-ul BEC prin care se admite o contestație formulată de PNL împotriva participării la alegeri ca alianță electorală a USD pentru că din punctul nostru de vedere ne prejudiciază și are foarte mari similarități cu USL-ul care este o alianță politică înregistrată la tribunal.Ar fi o alianță care din punctul nostru de vedere ar înșela electoratul din România. Strict procedural această decizie a BEC poate fi atacată de către cei din USD în termen de 24 de ore de la publicare la Înalta Curte de Casație și Justiție care va pronunța o hotărâre definitivă și abia în momentul în care se va pronunța ÎCCJ vom putea afla dacă USD poate candida ca alianță electorală sau nu”, a declarat pentru gândul Gorghiu.

Ea a precizat că decizia a fost luată cu majoritate „destul de largă” și că se bucură pentru  „că este o hotărâre strict juridică, strict tehnică pe litera legii”.