Danileț: Dacă motivele revocării din CSM nu corespund legii, voi contesta voința colegilor judecători

Publicat: 23 01. 2013, 17:45
Actualizat: 22 08. 2013, 15:32

Judecătorul Cristi Danileț, a cărui revocare din CSM a fost votată de 1.126 de magistrați, a declarat, miercuri, că va contesta voința colegilor dacă motivele nu corespund legii, Plenul CSM urmând să se pronunțe în cazul întrunirii condițiilor legale.

Cristi Danileț a spus că în cursul zilei de miercuri Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a fost informat că el și judecătoarea Alina Ghica au decis să-și retragă candidaturile pentru funcția de vicepreședinte al CSM, întrucât în momentul de față este avansată o procedură de revocare a lor din Consiliu.

Danileț a precizat prin revocarea sa și a Alinei Ghica decisă de adunările generale ale judecătorilor se pune în discuție legitimitatea lor în CSM.

Judecătorul Cristi Danileț a mai spus că miercuri s-a declanșat o altă procedură de alegere a vicepreședintelui CSM și urmează ca „un alt coleg necontestat” să-și depună candidatura.

Danileț a precizat că Secția pentru judecători a CSM și-a continuat ședințele, fiind ales la fiecare dintre acestea câte un președinte ad hoc, pentru a nu exista un blocaj instituțional.

În ce privește transmiterea de către Judecătoria Râmnicu Vâlcea a unui centralizator cu voturile adunărilor generale de la judecătorii privind revocarea sa din funcția de membru CSM, Danileț a spus că va analiza motivarea instanțelor, pentru a vedea „prin ce acțiuni ale sale nu a îndeplinit corespunzător atribuțiile”.

„Dacă motivele nu corespund legii, voi contesta voința colegilor, dacă ele corespund, atunci voi accepta voința lor”, a spus Danileț.

El a explicat și procedura din CSM în urma primirii centralizatorului cu voturile de revocare. Danileț a spus că Plenul CSM se va întruni în 15 zile de la primirea centralizatorului voturilor, pentru a primi toate documentele de la toate instanțele implicate, iar apoi va lua o hotărâre.

Judecătorul Cristi Danileț a precizat că procedura în cazul său este încheiată.

„Nu vreau să anticipez dacă va fi un vot formal sau un vot în plen”, a spus Danileț.

Totodată, Danileț a precizat că este nevoie în cazul revocării sale din funcție de voturile din jumătate plus unu dintre judecătorii. Danileț a adăugat că Plenul CSM va analiza dacă au fost întrunite condițiile legale sau nu cu privire la revocarea sa din CSM.

Alina Ghica și Cristi Danileț își depuseseră candidaturile la funcția de vicepreședinte al CSM în 4 ianuarie, după alegerea Oanei Schmidt Hăineală ca președinte al Consiliului, ulterior împotriva lor adunările generale ale judecătorilor de la curțile de apel și judecătorii declanșând proceduri de revocare din CSM.

În 7 ianuarie, Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a declanșat procedura de revocare din CSM a judecătorului Cristi Danileț. Un demers similar a fost început în 10 ianuarie, la Curtea de Apel Cluj, pentru revocarea din funcția de membru al CSM a Alinei Ghica, reprezentant al Curților de Apel în Consiliu.

Un număr de 103 judecătorii din 135 au votat pentru revocarea din Consiliul Superior al Magistraturii a lui Cristi Vasilică Danileț, rezultatele fiind transmise, miercuri, de Judecătoria Râmnicu Vâlcea la CSM.

În cadrul procedurii, 1.126 de judecători au votat pentru revocarea lui Danileț, iar 324 au votat împotrivă sau s-au abținut, a anunțat, miercuri, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, într-un comunicat de presă.

Până în prezent, 13 Curți de Apel din cele 16 s-au pronunțat pentru revocarea Alinei Ghica.

Potrivit articolului 55, alineatul 9 din Legea 317/2004, republicată, în termen de 15 zile de la înregistrarea sesizării semnate și motivate de reprezentanții adunărilor generale, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dispune revocarea din funcție a membrului ales.

Un membru ales în CSM poate fi revocat la cererea majorității instanțelor pe care le reprezintă, acestea hotărând cu două treimi din rândul judecătorilor în funcție.