Doi adolescenţi din Prahova au fost reţinuţi de poliţişti pentru viol. Aceștia sunt acuzaţi că au batjocorit o fată de 14 ani

Publicat: 09 02. 2022, 23:07
Doi adolescenţi din Prahova au fost reţinuţi de poliţişti pentru viol / Sursă Foto: Shutterstock - Ilustrativ

Doi adolescenţi din comuna Păuleşti, județul Prahova, au fost reţinuţi, miercuri 9 februarie, fiind acuzaţi de viol. Aceștia sunt bănuiţi că au batjocorit o fată de 14 ani în primăvara lui 2021.

Cei doi băieți au fost reţinuţi de poliţişti în timpul unor percheziţii care au avut loc miercuri dimineaţă în comuna Păuleşti. Pe numele acestora există o reclamaţie depusă la poliţie din decembrie anul trecut, fiind indicaţi ca principali suspecţi ai unui viol petrecut în luna mai 2021.

”În urma probatoriului administrat, faţă de cei doi minori bănuiţi de comiterea infracţiunii de viol a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentaţi unităţii de parchet cu propunere de luare a unor alte măsuri preventive. Din cercetări a reieșit faptul că, la începutul lunii mai a anului trecut, o minoră, în vârstă de 14 ani, ar fi fost violată de cei doi tineri.”, a transmis Biroul de Presă al Poliţiei Prahova.