Doi olandezi, PRINȘI la frontieră cu 84 de KILOGRAME de HEROINĂ

Publicat: 05 03. 2019, 09:54

Potrivit DIICOT, cei doi cetățeni olandezi au fost reținuți după ce ar fi introdus în România droguri de mare risc, aceștia fiind prinși când au pătruns pe teritoriul României, prin P.T.F. Sighetu Marmației, dinspre Ucraina, într-un autoturism înmatriculat în Germania.

În urma unui control, polițiștii de frontieră au descoperit că autoturismul este prevăzut cu un loc special amenajat format prin dublarea porțiunii de șasiu pe suprafața cuprinsă zonei locurilor din față ale autoturismului, compartiment realizat prin sudarea de foi de tablă, cu acces din interiorul autoturismului, pe sub scaunului pasagerului din dreapta față.

„În compartimentul special amenajat au fost identificate 167 de pachete ce conțineau cantitatea de 84,3 kg heroină„, arată DIICOT.

„În cursul zilei de marți, suspecții urmează să fie prezentați Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

 

 

La data de 04.03.2019, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Maramureș au dispus reținerea pentru 24 de ore a suspecților H. H. și K. E. N., cetățeni olandezi, pentru săvârșirea infracțiunii de introducere în țară de droguri de mare risc.

În fapt, s-a reținut că, la data de 04.03.2019, la ora 09:33, suspecții au pătruns pe teritoriul României, prin P.T.F. Sighetu Marmației, dinspre Ucraina, într-un autoturism înmatriculat în Germania.

Cu ocazia controlului efectuat s-a constatat că autoturismul este prevăzut cu un loc special amenajat format prin dublarea porțiunii de șasiu pe suprafața aferentă zonei locurilor din față ale autoturismului, compartiment realizat prin sudarea de foi de tablă, cu acces din interiorul autoturismului, pe sub scaunului pasagerului din dreapta față.

În compartimentul special amenajat au fost identificate 167 de pachete  ce conțineau cantitatea de 84,3 kg heroină.

În cursul zilei de astăzi suspecții urmează să fie prezentați Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a fost instrumentată cu sprijinul polițiștilor de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție„, arată comunicatul integral al DIICOT.