Dosarul sinucigașului de la ICCJ, repus pe rol de instanță, pentru constatarea decesului

Publicat: 17 05. 2012, 03:25
Actualizat: 17 05. 2012, 16:48

 

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) au decis, miercuri seară, repunerea pe rol a dosarului bărbatulului care s-a sinucis în arestul de la subsolul instanței supreme, urmând să stabilească un nou termen de judecată.

Surse oficiale au declarat, pentru MEDIAFAX, că judecătorii instanței supreme nu aveau cum să știe, când au rămas în pronunțare, că Adrian Ovidiu Jorăscu intenționează să se sinucidă. De altfel, la momentul rămânerii în pronunțare, bărbatul care contestase condamnarea la 12 ani de închisoare pentru viol se afla în sala de judecată.

Ulterior, aflând că inculpatul s-a sinucis, magistrații au fost obligați, potrivit normelor penale în vigoare, să soluționeze cauza prin prisma articolului 10, litera g, din Codul de procedură penală, care prevede cazurile în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată.

„Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit amnistia, prescripția sau decesul făptuitorului”, se arată în Codul de procedură penală.

Astfel, au explicat sursele citate, dosarul lui Jorăscu a fost repus pe rol, pentru a putea fi depuse la el documentele medico-legale ce atestă decesul, urmând ca procesul penal deschis împotriva bărbatului să înceteze.

Totodată, această procedură este necesară și pentru eventuala introducere în cauză a urmașilor acestuia, în vederea soluționării cazului și pe latură civilă, dacă este cazul.

În acest context, ICCJ va stabili un nou termen de judecată în dosarul sinucigașului.

Adrian Ovidiu Jorăscu, în vârstă de 42 de ani, s-a spânzurat cu un șiret, miercuri, în locul de deținere a arestaților de la subsolul instanței supreme, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. El și-a prins șiretul de clanța ușii, făcându-și un laț pe care și l-a pus în jurul gâtului. Potrivit unui ordin al Ministerului Justiției privind obiectele pe care arestații le pot deține, persoanele încarcerate au voie cu șireturi.

Jorăscu s-a sinucis după ce compăruse în fața judecătorilor ICCJ care au luat în discuție contestația lui față de condamnarea la 12 ani de închisoare pentru violarea unei fete de nouă ani, potrivit acelorași surse. Fetița a suferit multiple răni în urma agresiunii sexuale.

Bărbatul era izolat de ceilalți arestați tocmai din cauza infracțiunii pentru care era judecat, au mai spus sursele citate. El era cunoscut cu antecedente pentru furt și tâlhărie.

Un procuror al Parchetului Tribunalului București și criminaliști de la Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei s-au deplasat la instanța supremă, unde au făcut cercetări în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs decesul.

„Parchetul de pe lângă Tribunalul București a fost sesizat cu privire la decesul unui bărbat în sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Persoana în cauză, în vârstă de 42 de ani, era deținută în Penitenciarul Rahova și a fost prezentată la un termen de judecată la Secția Penală a acestei instanțe. La fața locului s-a deplasat un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu ofițeri din cadrul DGPMB – Serviciul Omoruri”, a informat Biroul de presă al Parchetului.

Corpul spânzuratului a fost ridicat de la ICCJ de un echipaj al Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici” în jurul orei 16.15, urmând să fie dispusă efectuarea autopsiei.