Efectul neașteptat al tragediei din clubul Colectiv: BLOCAJUL poate dura aproape un an

Publicat: 09 12. 2015, 12:26
Actualizat: 09 12. 2015, 12:32

Pe agenda grupului grupului interministerial constituit pentru modernizarea administrației ar trebui să se afle și regândirea sistemului foarte complicat de autorizare a activităților comerciale, se arată într-un mesaj adresat de AMRCR vicepremierului Vasile Dâncu.

Durata acestei proceduri în țări din regiune, precum Ungaria și Polonia, este de zece ori mai redusă decât în România.

„În contextul provocat de tragedia din clubul Colectiv, procesul de autorizare la nivelul administrației locale a ajuns într-un stadiu de cvasi-blocaj generalizat. Prinși în nesiguranța hățișului legislativ, reprezentanții diverselor instituții cu atribuții pe lanțul de avizare sunt preocupați să adopte tot felul de norme și regulamente prin care să evite o eventuală răspundere în cazul unor evenimente neprevăzute. Foarte puțini dintre aceștia își mai asumă responsabilitatea unei decizii, rezultatul fiind acela că în unele situații s-a ajuns ca durata întregului proces de autorizare să se apropie de 300 de zile de la inițiere. Aceasta în contextul în care, în alte țări precum Polonia sau Ungaria, durata maximă este de 30 de zile. Urmarea directă a acestei situații – create de instituții administrative care dau vina unele pe altele – este faptul că investiții de anvergură sunt pe punctul de a fi abandonate, dar și mai grav este faptul că mii de locuri de muncă încep să fie puse sub semnul întrebării din cauză că investitorii se află practic în imposibilitatea de a obține reînnoirea autorizațiilor de funcționare”, a declarat directorul executiv al AMRCR, Delia Nica.

Dialogul și consultarea sunt esențiale pentru succesul acestui proiect, potrivit AMRCR, care afirmă că și își pune la dispoziția autorităților, pentru modernizarea administrației, experiența de care beneficiază.

„Marii investitori nu pot să-și permită să opereze decât în condiții de maximă legalitate, altfel riscă să fie penalizați sever de asiguratorii extrem de exigenți în respectarea cadrului legal, de bursele externe pe care sunt listați și nu în ultimul rând de consumatorii ale căror așteptări privind propria siguranță nu suportă improvizație. Ne exprimăm disponibilitatea de a participa la întâlnirile grupului interministerial pentru modernizarea administrației în cadrul cărora, pe lângă semnalarea unor situații concrete cum sunt cele de mai sus, putem să formulăm propuneri de eficientizare, transparentizare și predictibilitate referitoare la funcționarea sistemului administrativ de autorizare a operațiunilor comerciale”, a adăugat directorul AMRCR.

Asociația Marilor Rețele Comerciale din România este o asociație profesională din care fac parte cei mai mari jucători care operează pe piața de retail din România. Aceasta a fost constituită în anul 2003 și are următorii membri: Auchan, Billa, Brico-Depot, Carrefour, Cora, Dedeman, Domo Retail, Hornbach, Kaufland, Lidl, Mega Image, Metro Cash & Carry, Mobexpert, Penny Market, Praktiker, Profi și Selgros. AMRCR este reprezentanta României la Eurocommerce si membră a Confederației Patronale „Concordia”.

Miercuri se împlinesc 40 de zile de la tragedia din Clubul Colectiv, iar în cursul zilei în fața localului va avea loc o slujbă de comemorare a victimelor.

În urma incendiului din 30 octombrie, din Clubul Colectiv, au murit la fața locului 26 de persoane, iar o altă victimă în drum spre spital. Dintre răniții internați, au mai decedat 33 de persoane, numărul victimelor ajungând, în 22 noiembrie, la 60.

În spitalele din Capitală mai sunt internate 24 de persoane rănite în incendiul din clubul Colectiv, dintre care trei sunt în stare critică, alți aproape 30 de pacienți fiind spitalizați în clinici din Marea Britanie, Olanda, Austria, Israel și Germania.