ELENA UDREA A FOST ARESTATĂ. Mesajul transmis imediat după arestare: „Am o veste rea și una bună”

Publicat: 11 02. 2015, 22:35
Actualizat: 29 04. 2015, 16:14

După 24 de ore de reținere, Elena Udrea a fost arestată pentru 30 de zile, unul dintre avocații săi, Marius Striblea,precizând  că a fost admisă parțial propunerea anchetatorilor în sensul că judecătorul nu a luat în considerare acuzația de spălare de bani.
Judecătorul ICCJ a admis cererea de înlocuire a măsurii controlului judiciar, dispus anterior de procurorii DNA față de Udrea în dosarul Microsoft, cu măsura arestului preventiv și cererea DNA de arestare preventivă a Elenei Udrea pentru acuzația privind mita luată de la Dinu Pescariu, acuzație formulată de procurori după instituirea controlului judiciar. Decizia ICCJ nu este definitivă și poate fi contestată la aceeași instanță.

La aproape o oră după ce a fost arestată, pe contul de Facebook al Elenei Udrea a apărut o postare a acesteia care anunță că va comunica în continuare, mesajele urmân a fi transmise prin intermediul avocaților.

După decizia din această seară a ÎCCJ, am o veste rea și una bună.  Vestea rea este că s-a dispus arestarea mea preventivă pentru 30 de zile. Am încredere însă că, în urma apelului, această măsură va fi ridicată. Probabil, luni.  Vestea bună este că judecătorul a invalidat încă două capete de acuzare ale procurorilor care mi-au cerut arestarea în dosarul Microsoft: o acuzație de trafic de influență și cea rămasă de spălare de bani. Practic, acuzațiile de spălare de bani au căzut”, se arată în mesajul Elenei Udrea.

În referatul cu propunerea de arestarea a Elenei Udrea procurorii au susținut că arestarea fostului ministru este necesară pentru că ar „răspunde cerințelor de actualitate, oportunitate și proporționalitate a arestării preventive, având în vedere că nicio altă măsură nu ar îndeplini scopul urmărit de legiuitor”.

Procurorii susțin în referatul de arestare că Udrea și-ar fi traficat influența prin intermediul lui Dorin Cocoș. Procurorii susțin că administratorul Omnilogic care avea în derulare un contract cu  Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale pentru portalul e-România aapelat la Dinu Pecariu și prin el la Dorin Cocoș pentru deblocarea unor plâți în cadrul acestui contract.

„În speță, este cert că inculpata Udrea Elena Gabriela a  a primit foloase necuvenite pentru a-și trafica funcția și influența la nivel guvernamental în mod direct și indirect față de cumpărătorii de influență, prin intermediul lui Dorin Cocoș, și a primit foloase necuvenite în cuantum de circa  3.600.000 euro pentru a asigura deblocarea plăților aferente contractului e-România și respectiv o rezolvarea problemelor judiciare ale martorului Pescariu Dinu Mihail”, susține DNA în referatul cu propunerea de arestare.

Elena Udrea este acuzată și de faptul că a cerut și primit de la Dinu Pescariu 500.000 euro ca să intervină în ancheta care îl privea pe acesta, fiind vorba exact de dosarul Microsoft. Procurorii susțin că Udrea a primit banii în tranșe în perioada iulie 2013 – februarie 2014.

Procurorii DNA mai susțin că Elena Udrea și „alte persoane din conducerea PDL” au făcut presiuni la adresalui Gabriel Sandu, ministrul Comunicațiilor pentru a încheia noi contracte cu compania Fujitsu Siemens Computers, compania care era intermediarul licențelor Microsoft. În paralel Dorin Cocoș a cerut și primit de la Claudiu Florică o mită de 9 milioane euro pentru ca ministrul Sandu să încheie aceste contracte. Astfel că din descrierea procurorilor rezultă că Elena Udrea și-ar fi traficat influența politică iar Dorin Cocoș ar fi încasat mita. 

„Din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul Sandu Gabriel -ministru al Comunicațiilor la data respectivă, a procedat la realizarea procedurii de achiziție și la încheierea contractului de licențiere ca urmare a presiunilor exercitate de UDREA ELENA GABRIELA – în calitate membru al Guvernului și vicepreședinte PDL, precum și ca urmare a presiunilor exercitate de alte persoane din conducerea partidului”, se arată în referatul procurorilor

Procurorii DNA mai spun că în acest context din banii primiți cu titlu de mită ar fi fost achizționate 4 milioane de scrisori electorale. Scrisorile au fost achiziționate în toamna anului 2009 când au avut loc alegeri prezidențiale și când Traian Băsescu a câștigat al doilea mandat de președinte. În acest context procurorii au amintit și de premierul Emil Boc.

În referat se meționează următoarele despre acest aspect:

„S-a stabilit, de asemenea, că beneficiari ai sumelor de bani din plățile efectuate în baza contractului sunt printre alții inculpatul Sandu Gabriel, inculpatul Cocoș Dorin și Partidul Democrat Liberal care a beneficiat de plata unor materiale electorale .

Rezultă că pentru promovarea hotărârii de guvern nr. 460/2009 și alocarea bugetului necesar, inculpatul Gabriel Sandu a beneficiat de susținerea ministrului Udrea Elena Gabriela. Din probatoriul testimonial rezultă că pentru promovarea hotărârii de guvern nr. 460/2009 și alocarea bugetului necesar, inculpatul Gabriel Sandu a beneficiat de susținerea ministrului Udrea Elena Gabriela, a primului ministru (….)și a lui (….).

În toamna anului 2009, s-a încheiat cu Partidul Democrat Liberal un contract de prestări de servicii ce a fost și care avea ca obiect prestarea serviciilor de tipărire și anvelopare a unui nr. de 4.000.000 de scrisori electorale, numărul acestor scrisori a fost suplimentat la 8.600.000, stabilindu-se să se încheie un act adițional la contractul inițial.

Având în vedere că pentru diferența de 4.600.000 scrisori nu a mai fost achitată contravaloarea prestațiilor, așa încât cei care au prestat au ajuns să discute cu Dorin Cocoș și au fost în audiență la Udrea Elena Gabriela – vicepreședinte P.D.L dar s-au exercitat presiuni  să se renunțe la pretenții.” (sursa: referat DNA )

Udrea acuzată de spălare de bani

Anchetatorii susțin că Dorin Cocoș ar fi primit în 2009 o mită de 9 milioane euro pentru a-și folosi influența asupra ministrului Gabriel Sandu, pentru ca societatea Fujitsu Siemens să primească contractul pentru licențele informatice Microsoft. Procurorii susțin, că din cele 9 milioane de euro, Dorin Cocoș ar fi împrumutat compania Eurohotels, dar și că a achizționat o serie de imobile. Din descrierea faptelor făcute de procurori, rezultă că cele 9 milioane euro au fost utilizate în două scopuri: primul a fost să împrumute Eurohotels, împrumuturile fiind în cuantum mic – sub 40.000 lei; al doilea – achiziția de imobile, achiziție făcută în comun de soții Udrea-Cocoș. Astfel motivează procurorii și infracțiunea de spălare de bani

Procurorii susțin că Udrea ar fi săvârșit infracțiunea de fals în declarații pentru că nu a declarat împrumuturile menționate mai sus. Acuzația cea mai serioasă este aceea de spălare de bani. Anchetatorii susțin că Udrea cunoștea faptul că imobilele cumpărate în comun cu Dorin Cocoș au fost plătite din banii primiți ca mită pentru intervențiile sale.

„Din probatoriul administrat până la acest moment, rezultă probe certe în sensul că inculpatul Cocoș Dorin a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, sumele de bani obținute cu titlu de folos necuvenit din săvârșirea acestei infracțiuni fiind utilizate în achiziția de imobile și pentru creditarea societăților. Din declarațiile de avere din perioada 2009 – 2014, rezultă că  Udrea Elena Gabriela cunoștea proveniența fondurilor utilizate pentru achiziționarea de bunuri comune, având cunoștință și de intenția inculpatului Cocoș Dorin de obținere a unor chitanțe false privind restituirea pretinsului împrumut de la Pescariu Dinu”, se mai arată în referatul DNA