Facturile la energie vor crește cu 7 lei pe lună. Guvernul dă „consumatorilor vulnerabili” ajutoare de 10 lei. Ministrul Muncii: „Vrem să dăm ceva în plus”

Publicat: 23 01. 2013, 21:04
Actualizat: 28 09. 2018, 00:26

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat miercuri, după discuțiile cu reprezentanții FMI, că împreună cu Banca Mondială se caută soluții pentru ca toți consumatorii vulnerabili să primească ajutoare pentru energie, iar nivelul acestora să fie puțin mai mare decât creșterea de tarif prognozată.

Câmpeanu a estimat că vor fi „câteva milioane de beneficiari” și a precizat că se estimează o creștere a facturii de aproximativ șapte lei, iar intenția este ca ajutorul acordat să fie puțin mai mare decât această sumă.

„Deși vi se pare suma mică, cred că este corect, pentru că acoperim această creștere și dăm încă puțin în plus”, a mai spus demnitarul.

Ministrul Muncii a precizat că fondurile necesare pentru plata acestor ajutoare vor fi stabilite ulterior, dar este posibil ca acestea să vină din profitul excendentar al companiilor din domeniul petrol și gaze.

Mariana Câmpeanu a mai spus că, în prezent, se fac simulări cu Banca Mondială, care acordă sprijin consistent Ministerului Muncii pentru a găsi soluții de acordare a ajutoarelor pentru consumul de energie.

În același context, Câmpeanu a explicat că se încearcă găsirea unei forme corecte de acordare a acestor ajutoare, începând din aprilie.

Potrivit ministrului Muncii, foarte multe persoane care, până în prezent, au optat pentru consumul social, nu se încadrau, de fapt, în acesta. „Tentația este să declari că te vei încadra în tariful social, dar dacă depășeai, costul era mult mai mare. De asemenea, se înscriau unii pentru consumul social pentru casele de vacanță, or nu cred că aceștia erau consumatori vulnerabili. Vrem să eliminăm astfel de situații”, a spus ministrul Câmpeanu.

La discuțiile de miercuri cu reprezentanții FMI, ai Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale, s-a discutat și despre modul în care ministerul a dus la îndeplinire prevederile din acordul încheiat cu aceste instituții. „Nu am avut probleme. În general, au fost mulțumiți de cum a răspuns ministerul”, a declarat demnitarul.

Mariana Câmpeanu a mai spus că discuțiile au vizat și Legea dialogului social, planul național de ocupare, stimulentele acordate pentru creșterea ocupării în special în rândul tinerilor, dar și modificarea Legii șomajului.