Francezii, campioni la sex

Publicat: 15 02. 2012, 09:59
Actualizat: 06 03. 2012, 15:56
Francezii declară că întrețin, în medie, circa 8,9 relații sexuale pe lună, devansându-i pe germani, italieni, americani și britanici, potrivit unui studiu realizat de Novatris/Harris Interractive pentru săptămânalul L'Express și postul France 24, transmite AFP.

Francezii declară că întrețin, în medie, circa 8,9 relații sexuale pe lună, devansându-i pe germani, italieni, americani și britanici, potrivit unui studiu realizat de Novatris/Harris Interractive pentru săptămânalul L’Express și postul France 24, transmite AFP.

Potrivit studiului, germanii au circa opt relații sexuale pe lună, italienii – 7,3, americanii – 5,9 și britanicii – 5,8.

Cu toate acestea, germanii sunt pe primul loc din punctul de vedere al partenerilor întâlniți, în medie, pe parcursul vieții (13), urmați de americani (12,5) și britanici (12,5), potrivit studiului referitor la sexualitate realizat online în șase țări. Pe locurile următoare se află francezii (11,1), italienii (10,3) și spaniolii (8).

Indiferent de țara în care a fost realizat studiul, în ceea ce privește numărul de parteneri există o disparitate importantă între cele două sexe, bărbații având mai multe partenere decât femeile. În Germania, un bărbat are circa 15,5 partenere de-a lungul vieții, în timp ce o femeie are 10,1 parteneri. (Mediafax)