Gheorghe Dincă, principalul suspect în cazul de la Caracal, asistă la acțiunile de căutare de probe făcute de DIICOT în casa sa

Publicat: 05 08. 2019, 15:33

15:20 Valeriu Șuhan, fost ofițer de poliție judiciară: Ori Dincă e un „ghinionist”, ori minte

Valeriu Șuhan, fost ofițer de poliție judiciară, a declarat, pentru Mediafax, că ucigașul din Caracal, Gheorghe Dincă, încearcă să scape cu o pedeapsă mai mică, mergând pe un scenariu similar în cazul ambelor fete, și anume, că le-a lovit o singură dată.

„Referitor la declarația lui Dincă din care rezultă că omorurile asupra celor două fete le-ar fi săvârșit lovindu-le cu pumnul în față. În primul rând, ceea ce e de subliniat aici, este că Dincă se poziționează astfel încât faptele sale concrete, materiale, să fie încadrate juridic altfel decât omor, ci ca lovituri cauzatoare de moarte, ceea ce implică, evident, o altă pedeapsă. Totuși, mai sunt necesare câteva explicații. Sigur există numeroase cazuri în care lovitura cu pumnul în față poate determina o dinamică a mișcării în cădere a corpului victimei, care să implice contactul violent al capului acesteia cu o suprafață dură. De obicei, o astfel de situație provoacă dilacerarea cerebrală și de aici, moartea.

Citește continuarea…

12:40 Șase protestatari din fața casei lui Gheorghe Dincă, amendați de polițiști și jandarmi

Mai multe persoane care au protestat în ultimele zile în fața casei lui Gheorghe Dincă, bărbatul care a recunoscut că a omorât două fete în Caracal, au fost amendate de polițiști și jandarmi pentru tulburarea ordinii publice sau pentru că ar fi adus injurii oamenilor legii. 

Citește continuarea…

12:30 Procurorii DIICOT au început a patra zi de verificări la casa unde Gheorghe Dincă a spus că le-a omorât pe Alexandra și pe Luiza.

Anchetatorii au sigilat, duminică, 15.00 casa lui Gheorghe Dincă și au plecat cu probele pe care le-au ridicat în timpul zilei. Este vorba de probe recoltate din podul casei bărbatului, dar și despre hainele găsite pe un câmp dintre Caracal și Craiova.În urma primelor analize, anchetatorii au stabilit că hainele pe care le-a găsit o femeie în apropierea lanului de floarea-soarelui dintre Caracal și Craiova, unde a fost căutat telefonul Luizei, nu aparțin fetei de 18 ani, din Dioști, despre care Gheorghe Dincă a spus că a omorât-o. Cu toate acestea, hainele, respectiv o pereche de blugi și una de pantaloni scurți de damă, vor fi expertizate în continuare.

Duminică a fost, de altfel, prima zi în care anchetatorii au intrat în casa lui Dincă, primul loc verificat fiind podul. De asemenea, verificări au mai fost făcute și în curtea casei, care are o suprafață de circa cinci hectare.

După ce a participat la perchezițiile locuinței sale din Caracal, Gheoghe Dincă a fost dus în arestul IPJ Olt, de unde a revenit luni.

Știrea inițială. A început a patra zi de verificări la casa unde Gheorghe Dincă a spus că le-a omorât pe Alexandra și pe Luiza. Duminică, au fost ridicate noi probe din podul casei.

Anchetatorii au sigilat, duminică, 15.00 casa lui Gheorghe Dincă și au plecat cu probele pe care le-au ridicat în timpul zilei. Este vorba de probe recoltate din podul casei bărbatului, dar și despre hainele găsite pe un câmp dintre Caracal și Caracal, care, la prima analiză nu ar fi ale Luizei.

Duminică a fost, de altfel, prima zi în care anchetatorii au intrat în casa lui Dincă, primul loc verificat fiind podul.

De asemenea, verificări au mai fost făcute și în curtea casei, care are o suprafață de circa cinci hectare.

După ce a participat la perchezițiile locuinței sale din Caracal, Gheoghe Dincă a fost dus în arestul IPJ Olt.