Haosul din sistemul medical, în procente. Peste 50% dintre pacienții din București spun au primit cel puțin o dată un diagnostic greșit

Publicat: 22 11. 2017, 14:45
Actualizat: 25 03. 2019, 21:07

„Cercetarea a relevat faptul că peste jumătate dintre pacienții bucureșteni au primit cel puțin o dată un diagnostic greșit sau un tratament incorect. Mai mult, înainte de a primi un diagnostic corect în cadrul unui serviciu specializat de second opinion, peste 60% dintre respondenți au consultat doi sau mai mulți medici pentru patologia de care suferă. Cele mai multe diagnostice greșite au fost primite de pacienți pentru afecțiuni oncologice, afecțiuni neurologice, afecțiuni endocrinologice și afecțiuni ale aparatului genital”, conform sursei citate.

Potrivit studiului, șase din 10 pacienți, care au primit un diagnostic corect în cadrul serviciului de second opinion medical nu s-ar mai întoarce la medicul care i-a diagnosticat greșit, iar peste 20% dintre ei afirmă că s-ar întoarce la primul medic, însă i-ar solicita acestuia schimbarea planului de tratament.

„Succesul oricărui tratament pornește de la un diagnostic corect. A cere a doua, a treia, a patra opinie medicală mergând din clinică în clinică la medici specialiști, căutând pe internet sau la recomandarea unor prieteni este o improvizație ce nu poate decât să prelungească procesul de obținere a diagnosticului corect. A doua opinie medicală specializată este indicată, mai ales, în diagnosticul de boli grave, cronice, sau pentru soluții de tratament medical care pot afecta calitatea vieții pe termen lung. Peste 70% dintre pacienții care solicita Second Opinion apelează la noi pentru afecțiuni oncologice, iar rezultatele pe care le obțin se traduc în îmbunătățirea calității vieții sau în ani câștigați de viață”, a declarat directorul clinicii privare care a aefectuat studiul, Ana Maria Marian.

Studiul mai arată că printre cele mai importante specialițăți medicale pentru care pacienții au apelat la serviciul de second opinion specializat se numără oncologia (29,7%), ginecologia (13,5%), neurologia (13,5%), endocrinologia (10,8%) și cardiochirurgia (8,1%). Conform studiului, tot din aceste specialități medicale fac parte și afecțiunile principale în urma cărora peste jumătate din pacienți s-au confruntat cu situația unui diagnostic greșit sau a unui tratament inadecvat.

Cercetarea a fost realizată în perioada octombrie-noiembrie 2017, pe un eșantion de peste 600 de respondenți, reprezentativ pentru populația cu vârste de peste 22 ani, utilizatori ai Internetului, din
București.