Interlopul folosit de „Portocală”, care a ameninţat-o cu violul pe şefa arestului Poliţiei Prahova, a fost condamnat la închisoare

Publicat: 08 09. 2020, 18:40
Actualizat: 08 09. 2020, 18:47
Interlopul folosit de „Portocală”, care a ameninţat-o cu violul pe şefa arestului Poliţiei Prahova, a fost condamnat la închisoare

Daniel Ionuţ Pietraru, interlopul trimis în judecată după ce şefa Arestului Poliţiei Prahova l-a reclamat că a ameninţat-o cu violul pe ea şi pe fiica ei, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare. Bărbatul, cunoscut în Prahova pentru un comportament agresiv, a fost găsit vinovat de ultraj. Sentința este definitivă.

Pietraru Daniel, un apropiat al unui alt cunoscut interlop (Constantin Aurel, zis Aurică Pumn de Fier), care a fost de asemenea arestat în februarie 2020, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, potrivit Adevărul.

Cei doi sunt interlopi folosiți de cunoscutul „Portocala” pentru a amenința și șantaja victimele cercetate abuziv în dosare.

Nemulțumit de condițiile din celulă, bărbatul a avut un comportament agresiv față de colegii de cameră, dar și față de poliţiştii care asigurau paza. Printre colegii lui de cameră s-a aflat și fostul şef ANAF, Sorin Blejnar, dar și cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu.

În plus, Pietraru a vrut să stabilească o ierarhie în celulă şi s-a autointitulat şef de cameră, apoi le-a cerut colegilor bunurile pe care le aveau la ei.

Șefa CRAP Prahova, dar și fiica ei, amenințate de Pietraru

Interlopul a amenințat și polițiștii, inclusiv pe Daniela Enache, şefa CRAP Prahova, după ce ar fi fost respinsă cererea lui de a avea acces permanent apă caldă pentru a-şi putea face cafea.

Ancheta pe numele lui Pietraru a demarat după ce Daniela Enache, şefa Centrului de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Prahova (CRAP), a depus o plângere în care reclama faptul că atât ea cât şi fiica ei adolescentă au fost ameninţate cu violul de către Pietraru, la momentul faptelor aflat în arest, cercetat fiind într-o altă cauză.