Între 75 și 115 clase de a IX-a, desființate din toamnă; până la 150 de norme vor fi reduse

Publicat: 25 07. 2013, 10:55
Actualizat: 19 05. 2015, 06:31

Între 75 și 115 clase de a IX-a ar putea fi desființate din toamnă, prin neocuparea locurilor, iar până la 150 de norme vor fi reduse, profesorii care ar putea fi afectați de diminuarea numărului de clase fiind de la disciplinele tehnologice, a declarat joi inspectorul general școlar al Capitalei.

Constantin Trăistaru, inspectorul general școlar al Capitalei, a declarat pentru MEDIAFAX că, după prima repartizare computerizată în licee, a fost făcută o analiză din care rezultă că din toamnă ar putea să dispară între 75 și 115 clase de a IX-a.

Așteptăm rezultatele la a doua repartizare computerizată în liceu, dar după o primă analiză pe care am făcut-o, am constatat că din toamnă ar putea dispărea între 75 și 115 clase din învățământul tehnologic, aceasta implicând reducerea până la 150 a normelor pe discipline tehnologice”, a spus inspectorul general școlar al Capitalei.

Trăistaru a adăugat că ISMB va face o altă analiză în 2 august, când va putea ști mai precis care va fi situația locurilor în clasa a IX-a, după a doua repartizare, respectiv câte clase nu au elevi și ar trebui desființate, tot atunci fiind analizată și situația normelor didactice pe discipline.

Inspectorul general școlar al Capitalei a precizat că există posturi ocupate prin suplinire și acestea ar urma să fie diminuate prioritar.

Repartizarea computerizată în licee are loc în trei etape. În 15 iulie au fost repartizați absolvenții înscriși în prima etapă, respectiv candidații din seria curentă și cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2013 – 2014.

A doua etapă de repartizare computerizată în licee are loc joi 25 iulie.

În 26 iulie, liceele vor transmite situația locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în cele două etape, iar în perioada 29 iulie – 1 august vor fi rezolvate, de către comisia județeană de admitere, situațiile speciale, respectiv cele privind candidații care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și cei care nu au participat la primele două etape.

În etapa a treia de admitere în licee, repartizarea computerizată va avea loc în 5 – 6 august, pentru elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizați în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară mai târziu.