Izaura Anghel, fiica lui Bercea Mondial, reținută pentru dare de mită

Izaura Anghel, fiica lui Bercea Mondial, reținută pentru dare de mită
Publicat: 17/09/2014, 20:07
Actualizat: 19/05/2015, 20:16

Izaura Anghel a fost reținută pentru dare de mită, a declarat corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Argeș, procurorul Iolanda Drăguț, care a precizat că fapta este „cu referire la un angajat al Penitenciarului Colibași”.

Izaura Anghel a fost citată și s-a prezentat, miercuri după-amiază, la sediul Parchetului Tribunalului Argeș, unde a fost audiată într-un dosar de corupție.

Surse judiciare afirmau că ancheta în acest caz a pornit de la o sesizare primită de la reprezentanții Penitenciarului Colibași, unde este încarcerat tatăl său.

Conform surselor citate, Bercea Mondial ar fi încercat să ofere mită unor angajați ai închisorii prin intermediul fiicei sale.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, este încarcerat la Penitenciarul Colibași, unde ispășește o pedeapsă de opt ani și nouă luni de închisoare pentru că și-a înjunghiat un nepot într-un bar, în 2011. El a fost condamnat definitiv în 20 mai 2014.

Fiul său, Florin Anghel, a primit o pedeapsă de cinci ani și trei luni de închisoare, pentru tentativă de complicitate la omor. În același dosar, soția lui Bercea Mondial, Fănica Anghel, a fost condamnată la un an de închisoare cu executare, pentru mărturie mincinoasă și instigare la această infracțiune.

Soția lui Bercea Mondial, doi fii ai acestuia, Florin și Grinică Ion Anghel, precum și fiica, Izaura, și ginerele lui Sandu Anghel, au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție din Constanța, la sfârșitul lunii iunie, fiind acuzați de șantajarea lui Mircea Băsescu.

Florin Anghel i-ar fi dat fratelui președintelui, Mircea Băsescu, 250.000 de euro, prin intermediul lui Marian Căpățână, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, pentru a interveni la judecători să dispună o soluție favorabilă în dosarul în care Bercea Mondial era judecat pentru tentativă de omor.

În schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Bercea Mondial la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate, spun anchetatorii.

Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost arestați în 20 iunie, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influență de care este acuzat fratele șefului statului. Cei doi au fost trimiși în judecată, în 14 iulie, pentru trafic de influență și, respectiv, complicitate la această infracțiune, dosarul fiind judecat la Tribunalul Constanța.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria...
FOTO. Transformarea incredibilă a unuia dintre cei mai bogați români, la 67 de ani, după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
A plecat în vacanță în Spania și a dispărut fără urmă. Ana Maria i-a trimis...
Karina Pavăl & iubi, apariție spectaculoasă în Floreasca. Moștenitoarea imperiului Dedeman este, cu adevărat, adorabilă....
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă...
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi...
Se spală în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a vorbit despre recalcularea pensiilor! Documentele pe care pensionarii nu vor...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a...
VINDECĂTOR sau ȘARLATAN? Călugărul care a avut LUMEA la picioare
Medicul care l-a operat a anunțat acum. FLORIN PIERSIC...
Medicul și vedeta. Monica Bârlădeanu și Valeriu Gheorghiță, vacanță romantică în Deltă
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația:...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Suferința prin care a trecut Mihai Onilă când a auzit că fiica lui se va...
Pepe, mesaj cu subînțeles pentru Raluca Pastramă? Artistul stârnește controverse cu noua piesă „Pasăre de...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e...
Pact pentru limitarea producției globale de plastic