Prima pagină » Știri » Klaus Iohannis a promulgat legea privind rețelele 5G. Companiile precum Huawei, excluse

Klaus Iohannis a promulgat legea privind rețelele 5G. Companiile precum Huawei, excluse

Radu Cristian
Klaus Iohannis a promulgat legea privind rețelele 5G. Companiile precum Huawei, excluse

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul pentru promulgarea Legii privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G, potrivit unui anunț al Administraţiei Prezidenţiale.

În 7 iunie, Senatul a adoptat, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege iniţiat de Guvern.

Legea are drept scop adoptarea unor măsuri referitoare la autorizarea producătorilor de tehnologii, echipamente şi programe software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele de comunicaţii electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicaţii electronice de tip 5G – reţele 5G, în vederea prevenirii, contractării şi eliminării riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării.

„Pentru realizarea scopului prevăzut, utilizarea de tehnologii, echipamente şi programe software în cadrul infrastructurii informatice şi de comunicaţii de interes naţional, precum şi în reţelele 5G, cu excepţia echipamentelor terminale folosite de utilizatorii finali definiţi potrivit OUG 111/2011, este condiţionată de obţinerea de către producători a unei autorizaţii, în condiţiile prezentei legi. Autorizarea se acordă prin decizie a prim-ministrului pe baza avizului conform al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, în termen de 4 luni de la data solicitării”, prevede legea.

Ce conține actul normativ

Potrivit actului normativ, avizul conform se fundamentează pe o serie de documente, precum şi pe evaluări din perspectiva riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării. În situaţia în care sunt identificate riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi la adresa securităţii ţării ca urmare a analizei, avizul CSAT este negativ.

Furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice autorizaţi pot utiliza numai tehnologii, echipamente şi programe software în reţelele 5G realizate de producători autorizaţi, în conformitate cu prezenta lege.

De asemenea, constituie contravenţie utilizarea de către furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice a tehnologiilor, echipamentelor şi programelor software în reţelele 5G puse la dispoziţie de producători care nu au obţinut autorizarea stabilită de lege şi se sancţionează cu amendă în cuantum cuprins între 1% şi 5% din cifra de afaceri.

În cazul în care, ulterior acordării autorizării sunt identificate riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale şi apărării ţării, autorizarea obţinută este retrasă prin decizie a prim-ministrului, la solicitarea CSAT. Decizia prim-ministrului se publică în Monitorul Oficial al României.

Furnizorii care vor fi în situaţia de a li se retrage autorizaţiile pot folosi echipamentele pentru un termen de 7 ani în cazul reţelelor şi pentru zona de nucleu – 5 ani.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bruxelles-ul are în sfârșit calendarul pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la UE
Digi24
VIDEO NATO întărește „Poarta Focșani”. General al Alianței: „Suntem pregătiți oricând să luptăm. Chiar și în noaptea aceasta”
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, în centrul dezvăluirilor făcute de Sile Cămătaru: ,,A fost doar o..''
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Ce va alege UE între zâmbetul mieros al chinezilor și ostilitatea lui Trump. „Nu cred prea mult în acest scenariu”
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
„Iată cum doborâți un F-18”: imagini din taberele milițiilor iraniene. Antrenamente cu rachete antiaeriene contra avioanelor de luptă
Cancan.ro
Predicție cutremurătoare pentru viitorul omenirii: Atac nuclear pe teritoriul SUA
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Diana Matei în costum de baie la 44 de ani. Artista a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă: „Mi-e foame de când mă știu”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Exclusiv | Cele 400 de radare fixe vor fi puse în funcțiune abia în toamna anului viitor. CNAIR: „Acum se analizează ofertele”
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?