Kovesi, două victorii în procesele cu Inspecția Judiciară. Instanța supremă: Nu a săvârșit abatere disciplinară

Publicat: 25 03. 2019, 15:58
Actualizat: 25 03. 2019, 19:59

Magistrații instaței supreme au decis să respingă recursul Inspecției Judiciare față de o decizie a Secției pentru procurori a CSM potrivit căreia Laura Codruța Kovesi nu a săvârșit abatere disciplinară atunci când a desemnat ca un judecător să facă parte dintr-o echipă de control a DNA.

Prin decizia de luni, adoptată cu majoritate, s-a menținut astfel soluția Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

În această speță, a existat și o opinie separată a judecătoarele de la ÎCCJ Alina Corina Corbu și Maria Hrudei, în sensul de a admite recursul Inspecției Judiciare.

Pe 13 iunie 2018, Secția pentru procurori a CSM a decis să respingă acțiunea disciplinară deschisă de Inspecția Judiciară împotriva șefei DNA. Este vorba despre cauza în care Laura Codruța Kovesi a fost cercetată pentru că ar fi desemnat, ca membru al unei echipei de control, un judecător aflat într-o stare de incompatibilitate.

Decizia nu a fost definitivă și a fost atacată de Inspecția Judiciară la instanța supremă.

ÎCCJ: Kovesi nu a săvârșit abatere disciplinară prin neprezentarea în fața comisiei parlamentare

Judecătorii instanței supreme au respins recursul Inspecției Judiciare și au decis, luni, că Laura Codruța Kovesi nu a săvârșit abatere disciplinară prin neprezentarea în fața comisiei parlamentare. Decizia e definitivă. Acesta este al doilea proces cu IJ pe care Kovesi îl câștigă.

„Respinge recursul declarat de Inspecția Judiciară (IJ) împotriva Hotărârii nr. 7P din 25 iulie 2018, pronunțată de Secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii. Definitivă”, se arată în decizia magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ).

Secția pentru procurori a CSM a respins, în luna iulie 2018, cu majoritate de voturi, acțiunea discipliară formulată de Inspecția Judiciară pe numele Laurei Codruța Kovesi, care a fost cercetată pentru refuzul de a se prezenta la comisia parlamentară.

Inspecția Judiciară a atacat decizia la ICCJ.

La termenul de luni, Inspecția Judiciară a spus că fosta șefă DNA era obligată să onoreze invitația, deoarece se afla într-o funcție publică.