La exact DOI ANI de când a anunțat TĂIEREA SALARIILOR, Băsescu a ieșit să le dea bugetarilor o veste bună

La exact DOI ANI de când a anunțat TĂIEREA SALARIILOR, Băsescu a ieșit să le dea bugetarilor o veste bună
Publicat: 07/05/2012, 09:52
Actualizat: 07/05/2012, 11:12

Președintele Traian Băsescu a susținut, la finalul discuțiilor cu reprezentanții FMI, CE și ai Băncii Mondiale, o conferință de presă în care a anunțat că nu se opune reîntregirii salariilor bugetarilor și nici înapoierii banilor care au fost încasați ilegal de la pensionari, așa cum s-ar fi înțeles greșit în urma declarațiilor lui de dimineață, de la începutul discuțiilor cu oficialii Fondului.

„Faptul că președintele nu este de acord cu a da înapoi banii de pensii este o minciună”, a declarat președintele Traian Băsescu. Ulterior el a precizat că, totuși, trebuie găsită o soluție de către președinție și de către guvern, soluție pe care el, ca președinte, nu o are în momentul de față pentru a rezolva problema acestor plăți și în ceea ce privește finanțarea dar și cadrul legal.

„Este adevărat, nu era guvernul dumnealor, dar asta nu înseamnă că România se rupe numai pentru că se schimbă guvernele și angajamentele nu se mai respectă doar pentru că se schimbă guvernele. Însă trebuie să găsim o soluție și legală și financiară și pentru problema generată de decizia Curții Constituționale”, a explicat el.

Băsescu a ținut să aducă aminte că se implinesc doi ani de când, tot de la Palatul Cotroceni, anunța măsurile dure de austeritate printre care se numărau, la acea vreme, reducerea salariilor bugetarilor cu 25% și reducerea pensiilor cu 15%. Ulterior, după ce Curtea Constituțională a declarat ca neconstituțională tăierea pensiilor, guvernul Boc a anunțat majorarea TVA de la 19% la 24%.

De ce este bună pentru economie reîntregirea salariilor bugetarilor

Președintele României a ținut duminică să explice, astfel încât „să nu mai existe neînțelegeri”, că reîntregirea salariilor bugetarilor este nu un lucru rău pentru bugetele de la pensii și de la Sănătate, ci un lucru bun, care diminuează deficitele lor.

„S-a înțeles greșit. Măsura revenirii salariilor nu este natură să afecteze niciunul dintre cele două fonduri în mod negativ, dimpotrivă, în mod pozitiv”, a declarat președintele. După cum a declarat el, reîntregirea salariilor bugetare ar reduce deficitul bugetului de pensii cu circa un miliard de lei anual.

Mai mult decât atât, reîntregirea salariilor este un lucru bun și pentru economie, pentru că stimulează, într-o anumită măsură, consumul, deci impulsionează creșterea economică.

Guvernul va împrumuta aproape jumătate de miliard de euro pentru plata salariilor

În ceea ce privește asigurarea sursei de finanțare pentru această măsură, acest lucru a avut loc încă de anul trecut, de la negocierile dintre președinție, guvernul Boc și reprezentanții FMI, CE și ai Băncii Mondiale. Astfel, după cum explică președintele, bugetul pe anul în curs a fost fundamentat la finele anului trecut pe un deficit bugetar de 1,9% din PIB, cu posibilitatea majorării lui în cazul în care economia nu va performa conform așteptărilor, la 2,1-2,2% din PIB.

„Rezerva pentru plata salariilor, dacă economia nu a mers pozitiv, să spunem, mai pozitiv decât ne-am așteptat este în dreptul de a modifica deficitul, de la 1,9% la 2,2%. În urma evoluțiilor de până acum rezultă un deficit mai mic, de 1,84% din PIB. Se va putea modifica deficitul de la 1,9% la 2,24%, deci cu 0,34 puncte procentuale. Avem spațiu fiscal pentru a reîntregi integral salariile”, a declarat președintele Băsescu.

Practic, pentru a reîntregi salariile bugetarilor, guvernul a convenit cu FMI să poate cheltui cu circa 470 de milioane de euro în plus față de deficitul bugetar asumat inițial. Acești bani nu există, propriu-zis, ci urmează să fie împrumutați.

Povestea sacului cu bani

Președintele a făcut trimitere și la declarațiile din ultimele zile ale membrilor fostului guvern, pe de o parte, și ale noilor membri ai guvernului, pe de alta, privind resursele financiare exacte ale țării.

„În ultima perioadă se cauză sacul cu bani, pe care guvernul care se pregătește să plece spune că l-a lăsat, iar cel care se pregătește să vină spune că nu l-a găsit”, a declarat Băsescu.

El a explicat că în rezerva ministerului de Finanțe se află peste 5 miliarde de euro, bani care au fost împrumutați de pe piață cu un singur scop: să se poată plăti la timp împrumuturile care ajung la scadență în următoarele luni fără a fi nevoie de împrumuturi peste noapte, care sunt dezavantajoase din punct de vedere al dobânzilor.

Duminică dimineață președintele a declarat că nu trimite scrisoarea de intenție Parlamentului dacă se pun în pericol bugetele de pensii și de sănătate

Duminică dimineață președintele a declarat, la începutul discuțiilor cu oficialii misiunii FMI la București, că în cazul în care returnarea către pensionari a sumelor încasate ilegal de către Casa de Pensii din CASS vor pune în pericol deficitul structural al bugetului de pensii sau al celui de asigurări de sănătate atunci nu va trimite scrisoarea de intenție către Parlament.

Sâmbătă seară, la finalul a 12 ore de negocieri cu membrii misiunii comune a FMI, CE și a Băncii Mondiale la București, Florin Georgescu, ministru de Finanțe al cabinetului Ponta, a declarat că s-au găsit resurse pentru a reîntregi salariile bugetarilor și pentru a le da înapoi pensionarilor banii încasați ilegal. Reîntregirea salariilor ar urma să fie făcută în etape, prima dintre acestea, de 8%, urmând să fie aplicată din iunie. Sumele încasate ilegal de la pensionari de către stat ar urma să fie plătite în tranșe lunare.

Gândul a transmis LIVE TEXT discursul președintelui de la Palatul Cotroceni

– Inițial nu am vrut să țin o conferință de presă

– Se împlinesc doi ani de când am anunțat acele măsuri de austeritate

– Le-a luat pentru că nu erau alte soluții

– Din păcate văd că și astăzi se continuă acele măsuri de manipulare ca acum doi ani. Faptul că „președintele nu este de acord cu a da înapoi banii de pensii” este o minciună

– Susțin fără rezerve revenirea la salariile dinainte de tăiere

– Cred că nu toată lumea vrea să manipuleze, deci cred că este vorba despre neînțelegere

– Mărirea salariilor nu produce niciun dezechilibru la bugetele de pensii și de sănătate, dimpotrivă, le reduce

– Reîntregirea salariilor reduce deficitul de la fondul de pensii cu un miliard de lei

– S-a înțeles greșit. Măsura revenirii salariilor nu este natură să afecteze niciunul dintre cele două fonduri în mod negativ, dimpotrivă, în mod pozitiv

– Mă scuzați că fac aceste precizări duminica

– În ultima perioadă se caută sacul cu bani, pe care guvernul care se pregătește să plece spune că l-a lăsat, iar cel care se pregătește să vină spune că nu l-a găsit

– În rezerva ministerului de Finanțe se află peste 5 miliarde de euro. Bani împrumutați de pe piață cu un singur scop: să ne putem plăti la timp împrumuturile care ajung la scadență în următoarele luni. S-a făcut acest lucru pentru a evita împrumuturile peste noapte

– Banii de salarii sunt în ceea ce am convenit cu FMI în acord

– La misiunea din ocotmbrie 2011 am stabilit că în anul 2012 intenția guvernului este să reîntregească salariile

– De ce acest 1,9% din PIB care poate urca la 2,1-2,2% din PIB? Și din cauza prognozelor. Rezerva pentru plata salariilor, dacă economia nu a mers pozitiv, să spunem, mai pozitiv decât ne-am așteptat este în dreptul de a modifica deficitul, de la 1,9% la 2,2%. În urma evoluțiilor de până acum rezultă un deficit mai mic, de 1,84% din PIB. Va putea corecta deficitul de la 1,9% la 2,24%, deci cu 0,34 puncte procentuale. Avem spațiu fiscal pentru a reîntregi integral salariile.

– La pensii va trebui să găsim o soluție. Eu nu am încă

– Este adevărat, nu era guvernul dumnealor, dar asta nu înseamnă că România se rupe

– Trebuie să găsim o soluție și financiară și legală pentru a rezolva această problemă

– Niciodată la ultimele trei misiuni nu am spus oficialilor FMI că nu trebuie reîntregite salariile

-Vă mai dau un motiv. Ne-am asumat să reducem ponderea cheltuielilor cu salariile de la 9% din PIB la 7% din PIB în 2015, deci ne-am onorat angajamentul

– Alte subiecte discutate. Reforma intreprinderilor. Procesele de desemnare a mangerilor privați și de accelerare a privatizărilor. Nu avem în vedere vânzarea de pachete majoritare

– O altă problemă discutată a fost cea privind fondurile europene

– Și o mică analiză pe evoluțiile economice din UE

– Credința mea este că până când la finanțarea sectorului de sănătate nu va avea acces și sectorul privat nu vom avea o bună calitate a serviciilor medicale

– Vreau să pot să mă asigur suplimentar, cu banii mei, aici, în România. Că există o salvare în orice comună

– Cam atât. Altceva cred că nu mai merită să fie pus în atenția dumneavoastră

– Altfel, așteptăm cu sufletul la gură rezultatele la alegerile din Franța

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Ce a putut să scrie o tânără din Gorj pe salata boeuf, de Paşte? Au...
Soția fotbalistului s-a urcat beată la volan și a făcut praf un Ferrari Portofino de...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
Meniu de Paște al Nadiei Comăneci. Ce nu lipsește niciodată de pe masa de sărbătoare:...
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
OBLIGATORIU pentru proprietarii de apartamente. Legea e pentru toată lumea
Cum și-a cucerit Shakira noul iubit. Ce a declarat actorul din Emily in Paris despre...
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Carmen Tănase, la un pas de a rămâne paralizată. Ce diagnostic crunt i-au pus medicii
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Dieta prin care putem încetini evoluția cancerului de prostată