Lisa, cățelușa abuzată sexual în Cluj, a fost preluată în grijă de asociația Kola Kariola

Publicat: 06 02. 2020, 20:48

Lisa, cățelușa în vârstă de un an și două luni, care a fost abuzată de stăpân în ultimele opt luni, a ajuns în custodia asociației Kola Kariola.

Ea a fost la spa, a primit hăințe noi, iar joi seara era cazată la hotelul din Turda, împreună cu cei care au luptat să obțină custodia ei. Lisa este docilă și iubitoare, dar are urme vizibile ale abuzului la care a fost supusă, pe spate.

„Este în custodia noastră până la soluționarea anchetei și imi doresc să obținem proprietatea”, a declarat Marius Chircă.

Lisa va porni vineri spre București și va sta în domiciliul/sediul asoaciației Kola Kariola.

Cazul cățelușei abuzate sexual de stăpân a fost sesizat duminică, printr-un apel la 112, polițiștlilor din cadrul Postului de Poliție Comunal Luna, județul Cluj.

Polițiștii au demarat cercetări pentru comiterea infracțiunii de ,,rănirea sau schingiuirea animalelor”, faptă prevăzută de Legea nr.205/2004 privind protecția animalelor. Potrivit legii, această faptă consituie infracțiune și se se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Sursa foto: Kola Kariola