Lucian Netejoru, șeful Inspecției Judiciare, despre protocolul cu SRI: „Au existat informări, erau doar surse”

Publicat: 27 03. 2019, 12:01

„Există în discuție și un protocol între Inspecția Judiciară și SRI din 2016. Care a fost contextul în care s-a încheiat protocolul și dacă acest protocol a produs un efect, în sensul dacă Inspecția a primit informări în baza protocolului și dacă da, în ce măsură efectele au influențat procedurile disciplinare?”, a întrebat judecătorul Evelina Oprina, membru al comisiei de concurs pentru desemnarea noului șef al Inspecției Judiciare (IJ).

Lucian Netejoru, candidat pentru un nou mandat în această funcție, a precizat că există un control al Inspecției Judiciare cu privire la aplicarea protocolului încheiat între Parchetul General și SRI, care urmează să fie finalizat.

„Protocoul încheiat între Inspecția Judiciară și SRI nu are nimic în comun cu celelalte protocoale care fac și obiectul unui control aflat în faza de finalizare la Inspecția Judiciară, un control comun la nivelul Inspecției. Apropo de contextul în care a fost încheiat: și anterior protocolului, informări din partea SRI cu privire la posibilele conduite din partea judecătorilor și procurorilor care să atragă eventual răspunderea disciplinară au existat. (…) Aceste informații au fost și atunci, și după încheierea protocolului, simple surse, pentru a vedea dacă e cazul sau nu ca Inspecția să se sesizeze din oficiu”, a spus șeful Inspecției Judiciare.

Potrivit lui Netejoru, Inspecția Judiciară nu a folosit informațiile de la SRI în „niciuna din procedurile disciplinare sau înainte de procedurile disciplinare”.

„Dovada e că niciuna dintre acțiuni nu a fost exercitată baza informațiilor. IJ nu a transmis nici din oficiu și nici la solicitarea celor cu care IJ a încheiat protocol informații cu privire la lucrările aflate pe rolul IJ, indiferent de stadiul în care ele s-ar fi aflat – în curs de soluționare sau după soluționare. SRI nu a solicitat niciodată Inspecției – în timpul mandatului meu, dar știu că și înainte – informații cu privire la vreo lucrare. De aceea, am considerat că nu reprezintă o vulnerablitate informările extrem de sporadice”, a mai spus Netejoru.

Inspecția Judiciară a publicat, în luna octombrie 2018, protocolul încheiat cu Serviciul Român de Informații, precizând că a cerut, în martie 2018, declasificarea acestuia. Instituția a anunțat la acel moment că nu a solicitat și nu a transmis SRI-ului date și informații în baza acestuia.