Momentul în care un schior este SURPRINS DE AVALANȘĂ, filmat de către SALVAMONTIȘTI: Căderea de zăpadă a provocat-o CHIAR EL

Publicat: 27 01. 2019, 13:57
Actualizat: 26 03. 2019, 05:24

Un schior care mergea în afara pârtiilor a fost surprins de o avalanșă pe care el însuși a provocat-o. Acesta a scăpat cu viață, dar și-a pierdut schiurile.

Turistul surprins de avalanșă a riscat enorm, spun salvamontiștii. Bărbatul a coborât pe schiuri de la Cota 2000 spre cota 1400 din Sinaia, dar nu pe pârtia amenajată, ci pe o pantă abruptă unde stratul de zăpadă este gros de peste un metru și jumătate și foarte instabil.

Imaginile cu avalanșa au fost surprinse chiar de șeful Salvamont Sinaia, Nae Cojanu, și postate pe Facebook. Filmulețul este însoțit de mesajul: „Avertizare risc de avalanșe pentru cei care schiază off piste”.

Pe filmare se vede cum schiorul a coborât cu viteză și s-a abătut de la pârtia special amenajată. Când a ajuns la mijlocul traseului, zăpada a început să o ia la vale. Bărbatul a avut noroc pentru că a fost surprins de avalanșă chiar în dreptul unor brazi.

„Avalanșa a provocat-o chiar el, fiind off ( n.r. în afara) pistă”, a declarat, corespondentului Mediafax, Nae Cojanu.

Momentul când s-a produs avalanșa a fost suprins chiar de către salvamontiștii care se aflau în gondolă. Aceșia au dat alarma la bază, iar o altă echipă de salvatori montani a plecat în ajutorul schiorului.

Salvamontiștii au mers imediat în zona în care s-a produs avalanșa, respectiv Zadea, și au anunțat că schiorul nu a pățit nimic, dar și-a pierdut schiurile.

De asemenea, aceștia atrag atenția turiștilor amatori de senzații tari că pericolul este foarte mare pentru ei dacă nu folosesc pârtiile special amenajate unde zăpada a fost bătătorită cu utilaje tocmai pentru a se evita astfel de accidente.

Foto: Captură