Oprea, audiat în dosarul lui Kovesi: Niciodată nu m-am tras de șireturi cu Coldea. Poate cu Maior

Publicat: 16 05. 2019, 14:47

This browser does not support the video element.

„În aceste funcții, e normal cu oamenii care lucrează în aceste domenii, militari, generali, fiind un om care eu am apărat drepturile militarilor fiindcă apără securiattea națională a României. Cu domnul Coldea, că tot m-ați întrebat..(…) Printre doctoranzii mei a fost și domnul Rdau Timofte, adjuncți ca domnul general Zamfir sau domnul general Marin Ionel. A fost și domnul Coldea. Între mine și domnul Coldea este o diferență de aproximativ 11-12 ani, mi-a fost și doctorand, era secretar de stat, eu am fost ministru sau vicepremier, niciodată nu m-am tras de șireturi, ca să fie foarte clar, cu domnul Coldea. Poate cu domnul Maior, că-l știam de la Partidul Social Democrat”, a declarat Gabriel Oprea.

Fostul ministru a precizat că nu dă detalii despre întâlniri private.

„Ministru al Apărării Naționale la acest moment, MAPN nu a avut nicio contribuție fiindcă era Ministerul Apărării în acest dosar. Sunt amic cu Sebastian Ghiță, chiar nu l-am invitat (în sufragerie -n.r.) atunci, dar l-am invitat de multe alte ori și sunt prieten cu el. Iar eu, de regulă, de ceea ce nu este oficial și întâlniri private, am un brand, sunt un om care încerc să mă țin de cuvânt. Brandul ăsta îl construiești într-o viață și îl poți pierde într-o secundă, nu-mi place să vorbesc despre întâlnirile private”, a completat Gabriel Oprea.

Și fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea, a fost audiat joi, tot la Secția de anchetă a magistraților și tot în calitate de martor în dosarul aducerii în țară a lui Nicolae Popa din Indonezia în 2011, că nu a luat la cunoștință de nicio împrejurare în care Laura Codruța Kovesi să fi comis vreo infracțiune.