Prima pagină » Știri » Percheziții la persoane care au vândut anabolizante contrafăcute

Percheziții la persoane care au vândut anabolizante contrafăcute

Andrei Dumitrescu
Percheziții la persoane care au vândut anabolizante contrafăcute
Polițiștii fac percheziții, vineri, la 26 de adrese din București și șase județe, fiind vizate 22 de persoane din trei grupări suspectate că au vândut anabolizante pentru sportivi, care erau produse într-o fabrică ce funcționa ilegal în județul Argeș.

Potrivit Poliției Române, anchetatorii au descins la 26 de adrese din București și din județele Argeș, Călărași, Iași, Sălaj, Bihor și Timiș, pentru a duce la audieri 22 de persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de aducere.

Acțiunea vizează trei grupări implicate în producția, depozitarea și comercializarea de medicamente interzise, atât în România, cât și în străinătate. Persoanele vizate sunt suspectate de constituire de grup infracțional organizat, falsificare sau substituire de alimente ori alte produse și comercializarea acestora.

Din investigațiile făcute până în prezent, prejudiciul a fost estimat la peste un milion de lei.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru MEDIAFAX, că membrii grupărilor infracționale vindeau substanțe anabolizante care conțineau hormoni de creștere și care erau produse într-o fabrică ce funcționa ilegal în județul Argeș.

Produsele erau ambalate atât în cutii, cât și în fiole, sub formă de substanțe injectabile. Acestea erau vândute în mai multe săli de forță din România sau trimise în străinătate, prin poștă, în special în Spania și Italia, au precizat sursele citate.

În grupările infracționale ar fi fost implicați și mai mulți bodyguarzi din cluburi bucureștene, care distribuiau produsele în sălile de forță unde își făceau antrenamentele.

Potrivit surselor citate, aceste produse erau foarte periculoase pentru organism, producând consumatorilor vărsături și spasme. În acest sens, la dosar există înregistrări ale unor convorbiri telefonice în care membrii grupărilor stabilesc să schimbe rețeta pentru anabolizante, artând că unor clienți li s-a făcut rău și „pot muri”.

Perchezițiile sunt făcute de polițiștii Direcției de Investigare a Fraudelor, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Peste 30.000 de dolari pentru susținerea lui Călin Georgescu pe TikTok. „Am ținut în șah Guvernul, SRI și SIE”
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Dezastru în familia Andreei Esca! Falimentul i-a lovit din plin. Scenariul sumbru care o așteaptă pe vedeta Pro TV
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
România, în fața unui pericol existențial. George Scutaru, la „Agenda Internațională”: „Riscăm să avem 850 km de graniță cu Rusia”
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!