Pesta porcină africană, confirmată într-o fermă din Brăila. Aproape 26.000 de porci vor fi eutanasiați

Publicat: 06 01. 2020, 13:43

La scurt timp după confirmarea diagnosticului, imediat au fost luate măsuri și toți porci din complex au fost izolați. În perioada următoare întreg șeptelul suin urmează să fie eutanasiat, potrivit Mediafax.

„Este o fermă din zona Gulianca, Salcia Tudor. În interior sunt aproximativ 26.000 de porci, vor fi eutanasiați, nu pot fi salvați. Focarul este doar în fermă, nu și în împrejurimi. Se vor aplica toate măsurile cunoscute. Mai avem focare în alte puncte ale județului pe care sperăm să le stingem până pe 22 ianuarie. Mâine închidem un focar, mai avem opt focare unde acționăm și mai rămânem cu alte opt focare”, a precizat directorul DSVSA Brăila, Gicu Drăgan.

Pesta porcină a afectat mai multe ferme din județul Brăila. În 2018 și în 2019, veterinarii au eutanasiat peste 150.000 de animale de la ferma brăileană de la Gropeni, cel mai mare complex de porci din România și al doilea ca mărime din Europa.

Conform informării Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) din 31 decembrie 2019, pesta porcină africană (PPA) evolua în 237 de localități din 24 de județe, cu un număr de 626 de focare (dintre care 12 focare în exploatații comerciale și 2 focare în exploatații de tip A). Numărul focarelor active a scăzut cu 44 de la precedenta actualizare. În alte 12 județe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreți. De la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, și până în prezent, au fost eliminați 543.621 de porci afectați de boală și au fost diagnosticate 2.447 de cazuri la mistreți.

La nivelul județului Brăila au fost stinse până la data de 31 decembrie 2019 un număr de 190 de focare de PPA (dintre care 15 în exploatații comerciale).

Tot în Brăila au fost plătite despăgubiri pentru 3.991 de exploatații dintr-un total de 4.001 de exploatații în valoare de 204.840.350 de lei, potrivit ANSVSA.