Pește înghețat, varză și slănină pentru noii recruți trimiși pe front. Cum motivează Rusia soldații

Publicat: 09 10. 2022, 15:07
Sursă Foto - TheMoscowTime

Trei regiuni rusești au promis familiilor noilor recruți vite, pește și legume, de când Putin a ordonat mobilizarea rezerviștilor în urmă cu două săptămâni. Așadar, acesta este modul prin care Rusia încearcă să își motiveze poporul să meargă la moarte.

Cea mai măreață ofertă până acum vine din partea republicii Tuva din Siberia, care săptămâna trecută a început o acțiune fulger de oferire de recompense familiei fiecărui nou soldat.

Recompensele speciale pentru rudele celor înrolați includ o oaie vie, 50 de kilograme de făină, doi saci de cartofi și varză „în cantitatea necesară”.

Tuva este locul natal al ministrului apărării rus Serghei Șoigu și una dintre cele mai sărace regiuni din țară.

Publicații independente de investigații au trasat o corelație puternică între rata sărăciei și proporția recruților mobilizați pe care o oferă fiecare regiune din stat.

Mâncare drept recompensă pentru familiile recruților mobilizați

Recompensele au continuat săptămâna aceasta, autoritățile din regiunea Sahalin a Orientului Îndepărtat promițând 5 kilograme de pește înghețat familiilor recruților mobilizați.

În regiunea Kurgan din Urali, autoritățile ruse au promis vineri un kilogram de slănină recruților care își prezintă documentele de înrolare la piețele locale de carne.

Printre primele orașe care au oferit stim ulente noilor recruți s-a numărat și Obninsk, lângă Moscova, al cărui primar a promis la începutul săptămânii trecute prânzuri gratuite la școală pentru copiii recruților.

Șoigu a anunțat săptămâna aceasta că în jur de 200.000 de rezerviști au fost mobilizați până acum, iar alți 100.000 sunt în proces de a fi chemați.

Media independentă, care citează surse guvernamentale, au transmis că până la un milion de rezerviști ruși ar putea fi chemați pentru ceea ce autoritățile insistă că este doar o mobilizare „parțială” a forțelor de rezervă ale Rusiei, potrivit TheMoscowtime.com.