Prahova: Corpul avocatei Elodia Ghinescu, căutat între Sinaia și Cota 1000

Publicat: 15 02. 2012, 11:15
Actualizat: 29 05. 2012, 14:51
Corpul Elodiei Ghinescu, avocata dispărută din Brașov în 29 august, a fost căutat, miercuri, și în județul Prahova, pe traseul Sinaia - Cota 1000, de echipe de polițiști și jandarmi din București, Prahova și Brașov.

Corpul Elodiei Ghinescu, avocata dispărută din Brașov în 29 august, a fost căutat, miercuri, și în județul Prahova, pe traseul Sinaia – Cota 1000, de echipe de polițiști și jandarmi din București, Prahova și Brașov.

Potrivit unui comunicat dat publicității de IPJ Prahova, în cursul zilei de miercuri, polițiștii și jandarmii au efectuat căutări și scotociri în zona stațiunii Sinaia, pe traseul Sinaia – Cota 1000, au verificat zona împădurită care delimitează DN 71, pe ambele părți ale carosabilului, situată între orașul Sinaia și Cota 1000, de la intersecția DN 71 cu Calea Codrului până la limita cu județul Dâmbovița.

De asemenea, a fost verificată și zona Valea Vânturiș – Calea Codrului pe o suprafață deaproximativ 4 hectare, precum și pe albia Pârâului Dorului, de la intersecția DN 71 cu Calea Codrului, în amonte aproximativ 800 metri și în aval 300 de metri.

Sursa citată a precizat că, în urma scotocirilor și căutărilor nu au fost descoperite noi probe în acest caz.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro