Președintele Klaus Iohannis a fost externat

Publicat: 27 04. 2016, 09:13
Actualizat: 27 04. 2016, 10:19

Președintele urmează să aibă miercuri o întâlnire cu premierul Dacian Cioloș, programată inițial pentru marți.

Unul dintre subiecte este propunerea premierului pentru Ministerul Fondurilor Europene, șeful Executivului transmițând deja nominalizarea lui Cristian Ghinea. Acesta ar putea depune jurământul, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni, în cursul zilei de miercuri.

Președintele Klaus Iohannis a fost internat marți la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” și operat la nivelul umărului drept, potrivit Administrației Prezidențiale. Intervenția chirurgicală a decurs în condiții optime, cu respectarea tuturor procedurilor.

Ulterior, Iohannis a postat un mesaj pe Facebook, prin care anunța că se simte bine după operație și că miercuri își va relua activitatea la Palatul Cotroceni. „Astăzi am fost supus unei intervenții chirurgicale la umărul drept. Operația a fost una reușită, mă simt bine și mâine îmi voi relua activitatea la Palatul Cotroceni. Apreciez munca echipei de medici și mulțumesc întregului colectiv de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.

Președintele nu și-a delegat atribuțiile pe perioada operației.