Prinși cu mâța-n sac: 3 bărbați reținuți, după ce au supraevaluat lucrările de construcție a unui pod feroviar

Publicat: 25 10. 2019, 12:07

Potrivit IPJ Dolj, polițiștii au reținut pentru 24 de ore trei bărbați bănuiți de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Polițiștii susțin că, în perioada iunie 2016-septembrie 2017, reprezentanții unei firme de construcții ar fi prezentat, cu complicitatea dirigintelui de șantier, situații neconforme cu realitatea în timpul derulării unui proiect de construcție a unui pod feroviar.

„Astfel, cei trei bărbați, unul de 69 de ani, din Cluj-Napoca, iar ceilalți doi de 61 și 69 de ani, ambii din Craiova, ar fi supradimensionat și supraevaluat cantitățile de materiale utilizate, precum și lucrările efectuate, cauzând un prejudiciu în valoare de 2.275.126 de lei”, a transmis IPJ Dolj.

Cei trei bărbați reținuți pentru 24 de ore vor fi prezentați vineri instanței cu propunere de arestare preventivă.