Prognoza METEO. Avertizări de COD GALBEN de vânt. Cum va fi vremea în acest weekend

Publicat: 23 03. 2019, 11:24
Actualizat: 25 03. 2019, 20:09

This browser does not support the video element.

„Sâmbătă, vreme în continuare general frumoasă, cu valori termice în cea mai mare parte a țării mai ridicate decât în mod obișnuit la această dată. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 20 de grade, cerul va fi variabil, posibil să fie izolat condiții de ploaie numai în cursul dimineții, în partea de sud-est a țării. Ziua frumoasă și caldă, iar noaptea rece în nordul și centrul țării. Vor fi și temperaturi minime, sub 0 grade Celsius, și local se va semnala brumă”, informează Administrația Națională de Meteorologie.

Vremea se menține frumoasă și duminică, cu valori termice peste mediile climatologice. În Banat și Oltenia, se vor înregistra 20 de grade Celsius. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte și în Moldova, intensificări care se vor semnala și în cursul zilei de sâmbătă în estul și sud-estul țării.

Luni și marți, temperaturile vor scădea, atingând valori normale pentru această perioadă a anului.

„Luni vremea va fi schimbătoare, înorările vor cuprinde treptat toată țara. În cursul zilei o să plouă în vestul, centrul și nordul țării, iar noaptea și în restul regiunilor. Temperaturile vor fi ridicate în regiunile sudice, maxime în jur de 21 de grade, iar noaptea va fi destul de cald în toată țara, cu temperaturi minime între 0 și 8 grade”, mai menționează ANM.

Marți, scad temperaturile în toate regiunile. Conform informării date de ANM, se revine la temperaturile normale pentru ultima decadă a lunii martie, temperaturi maxime între 7-15 grade Celsius. De asemenea, se vor înregistra precipitații slabe în sud-estul țării și în zona de munte, în rest se va menține un cer noros și foarte puține precipitații.

Avertizări cod galben de vânt puternic în nouă județe, până sâmbătă după-amiază

Avertizările meteo sunt în vigoare până la ora 16.00 în localități din județul Ialomița, Călărași și Buzău, precum și în întreg județul Brăila.

Tot până la ora 16.00 sunt în vigoare avertizări cod galben de vânt puternic în județele Vaslui și Galați, precum și în zonele joase din Bacău și Vrancea.

Județul Tulcea se află sub avertizare cod galben de vânt până la ora 13.00.

În zonele vizate, vântul va sufla puternic, cu viteze de 55-60 de kilometri la oră, putând atinge și 65 de kilometri la oră.

Foto: Hepta