Vremea se va menține rece, însă meteorologii se așteaptă la valori pozitive pe arii restrânse, în timpul zilei. La București, maximele vor ajunge la -3 grade, în timp ce minimele vor ajunge la -13 grade.
În sud-estul țării se va produce lapoviță și sunt așteptate ploi care se vor transforma însă în polei.
Turiștii care se vor îndrepta către munte în acest weekend sunt sfătuiți să consulte prognozele meteorologice deoarece în această perioadă au fost emise avertizări privind riscul mare de producere a unei avalanșe în masivele cu o altitudine de peste 1.800 de metri, mai exact în Munții Făgăraș și Bucegi. În masivele cu o altitudine mai mică, riscul de avalanșe este însemnat din pricina stratului instabil de zăpădă peste care se va depune un strat proaspăt în următoarele zile.
La Brașov temperaturile minime vor fi de -8 grade. În timpul zilei însă vremea se va încălzi, termometrele ajungând chiar și la 10 grade.
La Timișoara mercurul din termometre nu va trece de zero grade. Minimele vor fi în medie de -12 grade, în vreme ce maximele vor ajunge până la -8 grade.
La Constanța în timpul zilei temperaturile vor urca până la zero grade, iar noaptea acestea vor coborî în medie cu zece grade.
La Iași gerul persistă. Minimele vor fi de -18 grade, iar maximele de -9.