PROSTITUȚIE. Transsexual descoperit de polițiști într-un bordel clandestin din Zalău. Cum l-au găsit mascații pe bărbatul cu silicoane!

Publicat: 06 07. 2020, 17:14

Un bărbat din București a fost reținut, la Zalău, pentru proxenetism, după ce polițiștii au descoperit că acesta deschisese o casă de toleranță unde se prostituau, pentru el, o femeie și un transsexual. Fost tâlhar, proxenetul ar fi colindat prin mai multe orașe ale țării, unde, atât femeia cât și bărbatul, care își pusese silicoane, oferiseră servicii sexuale „domnilor generoși”.

Polițiștii s-au autosesizat, la începutușl săptămânii trecute, că pe un site matrimonial a fost publicat un anunț prin care „tineri veniniți la Zalău” ofereau clipe de plăcere „domnilor generoși”. Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Gândul.ro, că anunțul nu conținea și fotografii, doar un număr de telefon. Abia după ce sunau, potențialii clienți aflau că este vorba despre o femeie și un transsexual. Iar aceștia nu duceau lipsă de clienți. Într-un sertar s-au găsit 150 de euro dar și peste 4000 de lei, în condițiile în care, pentru un act sexual, clienții achitau între 150 și 200 de lei.

Anchetatorii specializați în investigarea infracțiunilor de natură judiciară au deschis un dosar penal și au stabilit că bordelul clandestin funcționea la Zalău din data de 2 iulie. La data de 4 iulie, anchetatorii au descins în forță, însă, la momentul respectiv, în locuință nu se afla niciun client.

Oamenii legii au rămas, însă, înmărmuriți atunci când au văzut că, alături de o femeie de 30 de ani, în apartament era și un bărbat îmbrăcat în rochie și care, pe lângă o pereche de silicoane imense, purta perucă și pantofi de damă, cu toc înalt.

Proxenetul și transsexualul erau iubiți

Conform surselor citate, în apartament au fost găsite 13 telefoane mobile, care erau folosite pentru a ține legătura cu eventualii clienți.

Cele două persoane care ofereau servicii sexuale aveau și un proxenet, un bărbat în vârstă de 42 de ani, care se ocupa de închirierea spațiilor, punea anunțurile și le oferea protecție.

Sursele citate au dezvăluit, pentru Gândul.ro, că cei trei reprezentau, de fapt, un grup de prieteni. Inițial, aceștia ar fi început să lucreze în această formulă în București, dar pentru a nu fi prinși, colindau țara și își ofereau serviciile în diferite orașe.

Așa au ajuns la Zalău, unde, din data de 2 iulie, au fost postate primele anunțuri. Au apucat, însă, să „lucreze” numai două zile, pentru că, în data de 4 iulie, anchetatorii au descins în locația respectivă.

Potrivit polițiștilor, individul, un anume Adrian Udeanu, care își asumase rolul de proxenet, era eliberat condiționat  din penitenciar, unde executase o pedeapsă pentru tâlhărie. În plus, în urma audierilor, s-a stabilit și faptul că acesta ar avea o relație de amoroasă cu transsexualul.

În urma percheziției, Adrian Udeanu a fost reținut, însă, ulterior, a fost prezentat instanței care a decis cercetarea lui în libertate.