Remeș despre protestul sindicaliștilor SNIF: Pot sta în fața ministerului pe toată durata mandatului

Publicat: 15 02. 2012, 10:08
Actualizat: 30 05. 2012, 15:09
Ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeș, și-a menținut, luni, într-o conferință de presă, declarația inițială conform căreia prezența sindicaliștilor din îmbunătățiri funciare în fața sediului ministerului este inutilă, întrucât nu această instituție trebuie să le rezolve cererile.

Ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeș, și-a menținut, luni, într-o conferință de presă, declarația inițială conform căreia prezența sindicaliștilor din îmbunătățiri funciare în fața sediului ministerului este inutilă, întrucât nu această instituție trebuie să le rezolve cererile.

Remeș a spus că, din punctul lui de vedere, sindicaliștii pot sta în fața ministerului pe toată durata mandatului său, care poate fi de ore, zile sau ani, pentru că nu este de competența lui să rezolve problema protestatarilor.

Referindu-se la un eventual ordin privind administrara specială, Decebal Traian Remeș a repetat că nu are dreptul, nici baza legală și nici suficiente argumente pentru a semna acest document care presupune să protejeze o societate comercială în fața altora, cărora le este datoare.

"Voi proceda ca de fiecare dată. Când dau o semnătură, o dau în deplină convingere. Solicitarea lor ar aduce atingere atâtor altora", a adăugat ministrul.

"Se începe cu discuții și apoi cu manifestări de stradă. Dânșii au început direct cu manifestări de stradă, nu mi-au cerut discuții. În plus, SNIF nu ține de Ministerul Agriculturii, drept urmare eu unul nu îi voi chema la discuții", spunea, după declanșarea protestului, Decebal Traian Remeș.

Totodată, ministrul Agriculturii a spus că nu a luat o decizie privind semnarea ordinului care va permite intrarea sub administrare specială a Societății Naționale Îmbunătățiri Funciare, arătând că nu are toate documentele necesare pentru a lua o hotărâre"responsabilă", cu "conștiința împăcată". (Mediafax)