”Replica” Primăriei Capitalei, la 40 de ani după cutremurul din ’77. Ce decizie a luat Gabriela Firea

Publicat: 05 03. 2017, 11:29

Activitatea noii societăți comerciale înființată la nivelul Primăriei Capitalei se va axa exclusiv pe soluționarea situației clădirilor cu risc seismic ridicat la nivelul Municipiului București și va avea în componență specialiști în domeniu.

„De-a lungul anilor, personalul implicat în activitatea de consolidare a clădirilor cu risc seismic s-a confruntat cu numeroase dificultăți: timpul lung de la identificarea și expertizarea clădirii până la finalizarea consolidării și predarea efectivă a clădirii către proprietar (în unele cazuri durata depășind 8 ani), complexitatea activităților care trebuie desfășurate pentru realizarea acestor lucrări (discuții cu proprietarii pentru a accepta relocarea temporară, lipsa documentațiilor cadastrale, proprietari aflați în străinatate), precum și imposibilitatea demarării lucrărilor în absența acordului majorității locatarilor etc. Considerăm că această activitate este deosebit de complexă și necesită abordare multidisciplinară. De aceea, este necesară atragerea de specialiști cu înaltă calificare din domenii diverse, ce nu poate fi realizată la nivelul de salarizare actual”, se arată într-un comunicat de presă remis de Primăria Capitalei agenției de presă MEDIAFAX.

În prezent, în Capitală există 174 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public și 173 de clădiri încadrate în clasa I de risc seismic, fără a reprezenta pericol public.

Până în acest moment au fost consolidate 79 de clădiri, dintre care 20 cu surse de la bugetul local. Pentru 62 de clădiri din cele 174 au fost depuse documentele legale de către asociațiile de proprietari, însă doar pentru opt imobile sunt încheiate contracte de execuție a lucrărilor, în condițiile legii, și numai la două dintre acestea sunt deschise șantiere(imobilele din locațiile Câmpineanu 9A sector 1 și Pictor Ștefan Luchian nr. 12C, sect. 2. Pentru alte 21 de clădiri sunt elaborate proiectele de consolidare, iar pentru 19 clădiri dosarele proprietarilor sunt incomplete, se mai arată în comunicat.

Alte 330 de clădiri din București sunt încadrate în clasa a II-a de risc seismic, 95 sunt încadrate în clasa a III-a, în timp ce șase imobile sunt în clasa a IV-a de risc seismic.

Primăria Capitalei anunță că pune la dispoziția locatarilor care vor să își consolideze locuințele două blocuri cu 128 de apartamente de necesitate la Piața Națiunilor Unite.