România, țara cu cei mai puțini absolvenți de facultate în rândul populației active. Câți bani investește statul în învățământul superior

România se află în situația de a recupera un deficit istoric de absolvenți de învățământ superior, datorită condițiilor de dinainte de Revoluție. La recesământul din 1992, valoarea indicatorului privind persoanele cu studii superioare din rândul populației active era de doar 5,8%. 

Cu toate acestea, ponderea absolvenților de învățământ superior este cea mai redusă din UE și în grupa de vârstă 30-34 de ani, care a parcurs sistemul de învățământ superior după anul 2000: 25,6% din totalul populației de această vârstă a absolvit o instituție de învățământ superior, în timp ce media europeană este de 39,1%.

„Este posibil ca indicatorii privind stocul de învățământ superior să fie afectați de fenomenul de „brain drain” – plecarea din țară a persoanelor cu pregătire superioară. Dar aceasta nu poate constitui explicația principală, căci în România se acordă anual doar 10 diplome de absolvire pentru învățământ superior la 1000 persoane cu vârste între 15-64 ani, jumătate față de Polonia și mult sub media UE. Asta înseamnă că „fabricile de diplome” au randament scăzut”, se arată în Monitorul Social. 

Potrivit datelor, principala explicație a acestui fapt este că învățământul superior nu a beneficiat de investiții importante din partea statului, astfel că proporția în PIB a cheltuielilor pentru învățământul superior nu a depășit niciodată 5%, și aceasta fiind cea mai mică din Europa. 

Eșecul sistemului de educație românesc a fost explicat, într-un interviu pentru Gândul, Ciprian Fartușnic, directorul general al Institutului de Științe ale Educației. Acesta susține că creșterea numărului de persoane cu studii superioare nu înseamnă o scădere a standardelor de calitate, așa cum se consideră în România. 

„Ceea ce se înțelege mai puțin este că tendința de creștere a numărului de persoane care au studii superioare nu atrage în mod automat o scădere a standardelor de calitate. Alte sisteme de educație demonstrează că învățământul superior se poate extinde, păstrând aceste standarde de calitate și promovând echitatea. Eșecul sistemului universitar de a găsi o astfel de cale în trecut nu este un argument pentru a susține că acest lucru nu este posibil, ci este un argument pentru încerca din nou.

Nu trebuie să uităm nici de faptul că există o relație directă între nivelul de educație al părinților și rata de participare la învățământul superior. În România cum am văzut există o pondere relativ mică a adulților care au absolvit o formă de studii universitare. Consecința? O sursă de inechitate pe termen lung, pericolul ca în absența unor măsuri de sprijin specifice, creșterea ponderii populației care a absolvit învățământul superior să nu o regăsim în cazul tinerilor care provin din familii/medii dezavantajate, fie că vorbim de sărăcie, mediu de rezidență, apartenență etnică sau dizabilitate”, explică Ciprian Fartușnic.