Schimbare la Muzeul de Istorie. Ce au decis aleșii locali

Publicat: 10 02. 2016, 13:29

Muzeul Național de Istorie a României va fi consolidat și modernizat. Lucrările implică și un proiect de acoperire a curții interioare a muzeului.

Potrivit PUZ-ului prezentat miercuri în Comisia de urbanism, se propun două variante: acoperirea curții până la înălțimea cornisei interioare și a două, mai înalta, cu o înălțime maximă de 35 de metri. În niciuna dintre variante, modificările nu sunt vizibile din Calea Victoriei, ci doar de pe Splaiul Independenței.

Totodată, clădirea din mijlocul curții interioare, unde se află și copia columnei lui Traian, va fi demolată.

Problema ridicată de arhitecții din Comisia de urbanism este legată de faptul că Ministerul Culturii a anunțat deja în urmă cu o săptămână organizarea unui concurs internațional de soluții de arhitectură pentru acest proiect.

Or, noul PUZ inițiat de Muzeul Național de Istorie stabilește practic indicatorii urbanistici pentru nouă lucrare, limitând libertatea participanților la concurs.

Membrii Comisiei de urbanism au recomandat că indicatorii urbanistici pentru modernizarea muzeului să fie stabilit în urmă concursului de arhitectură și nu prin PUZ.

Directorul general al Muzeului Național de Istorie a României, Ernest Oberländer-Târnoveanu, și ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, au anunțat, în ianuarie, lansarea concursului internațional de soluții de arhitectură „Noul Muzeu Național de Istorie a României”, organizat sub egida Uniunii Internaționale a Arhitecților.

În acest context, Ernest Oberländer-Târnoveanu a declarat că trebuie asigurate fondurile pentru organizarea concursului, pentru plata premiilor și pentru încheierea contractului cu câștigătorul concursului.

Acesta a explicat că pentru proiectare este necesară o suma de 4.600.000 de euro, cu TVA. Totodată, suma necesară pentru lucrările la unul dintre corpurile instituției muzeale se ridică la aproximativ 3.400.000 de euro, pentru o perioada de doi ani.

Despre costurile suplimentare, directorul MNIR a declarat că au fost făcute deja investiții pentru relocarea muzeului. „Avem cumpărate materiale pentru ambalare și transport. Am prevăzut în buget un milion de lei pentru ambalaje personalizate, dar această suma reprezintă doar 30% din ceea ce ar trebui să investim”, a explicat Ernest Oberländer-Târnoveanu, precizând că va face o solicitare de suplimentare a subvenției la Ministerul Culturii.

În cazul în care concursul va fi încheiat la începutul lunii iulie, ar mai rămâne trei sau patru luni de lucrări pentru proiectare în anul 2016, urmând să fie acordat contractul pentru construcția propriu-zisă, potrivit directorului instituției muzeale, care a precizat că MNIR urmează să fie închis timp de cinci ani.

Potrivit reprezentanților MNIR, între lunile februarie și iulie 2016 se va organiza concursul internațional de soluții, între lunile septembrie și decembrie va începe proiectarea, în anul 2017 va fi încheiată proiectarea și va începe execuția, urmând că în anul 2019 să fie finalizate lucrările de restaurare, consolidare și construcție, precum și amenajarea și deschiderea parțială a unor spații expoziționale. În anul 2020 va avea loc recepția, iar în anul 2021 va avea loc recepția finală.